Rusia amenință că va răspunde provocării „sabotorilor care vor invada Transnistria sub steag fals“

0
Publicat:

Mihailo Podoliak, consilierul prezidențial ucrainean, respinge acuzațiile Kremlinului, menționând că țara sa nu va veni cu inițiative fără consultări cu Republica Moldova, România și țările Uniunii Europene, iar soluționarea problemei transnistrene aparține Chișinăului. 

Podoliak respinge informațiile rușilor că Ucraina vrea să invadeze stânga Nistrului. FOTO: Arhivă

„Nu ascultați niciodată ceea ce spune Ministerul rus al Apărării. Ei folosesc permanent și primitiv aceleași istorii despre pretinse provocări (...). Dependența de Rusia, inclusiv și din punct de vedere economic, întotdeauna va genera sărăcie și instabilitate politică. Decizia de a rezolva problema transnistreană aparține doar părții moldovenești. De jure, partea moldovenească, dacă are nevoie de susținerea Ucrainei, trebui să se adreseze președintelui Zelenski și acesta, la rândul său, să ia deciziile respective. Repet încă o dată, Ucraina nu va veni cu inițiative fără consultări cu Moldova, România și țările Uniunii Europene. Ceea ce ține de acțiuni provocatoare, unica țară care poate face acest lucru în Moldova și care cu siguranță va întreprinde ceva în regiunea transnistreană este Federația Rusă”, a declarat Mihailo Podoliak pentru postul public de radio din Republica Moldova.

Acuzații repetate din partea Kremlinului

Consilierul prezidențial ucrainean a negat informațiile, după ce Ministerul rus al Apărării a venit în seara zilei de 23 februarie cu acuzații repetate, adăugând că ,,regimul de la Kiev și-a intensificat pregătirile pentru invadarea Republicii Moldovenești Nistrene (RMN)”. 

,,După cum s-a raportat anterior, această acțiune a Forțelor Armate ale Ucrainei va avea loc ca răspuns la presupusa ofensivă a trupelor ruse de pe teritoriul Transnistriei.Ministerul Apărării al Federației Ruse înregistrează în prezent o acumulare semnificativă de personal și echipament militar al unităților ucrainene în apropierea frontierei ucrainene-transnistrene, desfășurarea de artilerie la punctele de tragere, precum și o creștere fără precedent a zborurilor cu aeronave fără pilot ale Forţelor Armate ale Ucrainei peste teritoriul RMN. Implementarea provocării planificate de către autoritățile ucrainene reprezintă o amenințare directă la adresa contingentului rus de menținere a păcii dislocat legal în Transnistria. Forțele Armate ale Federației Ruse vor răspunde în mod adecvat provocării iminente a părții ucrainene”, au transmis oficialii ruși.

Iar joi dimineața, aceeași instituție de la Moscova a anunțat că invadarea va avea loc după o operațiune sub steag fals, iar la ea ar urma să participe și membrii regimentului Azov. Mai mult decât atât, reprezentanții Ministerului de la Kremlin au declarat că ucrainenii vor să arunce vina pe Federația Rusă pentru conflict, iar „sabotorii ucraineni implicați în invazia înscenată vor fi deghizați în uniforme de militari ai Forțelor Armate ale Federației Ruse".

Chișinăul a negat versiunea rusă

Chișinăul a negat informația și a cerut ca informarea să se facă din surse credibile. Recent, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat că Rusia pregătește o lovitură de stat în care vor fi implicate „grupări criminale, precum formațiunea Șor și toate derivatele ei”, persoane din anturajul oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, dar și cetățeni străini, între care din Serbia sau Belarus. 

Reprezentanții Kremlinului au negat și acuzat partea ucraineană că a lansat aceste versiuni pentru a atrage Chișinăul într-o confruntare cu Rusia. Pe de altă parte, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Republica Moldova ar putea să urmeze calea Ucrainei. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine