Republica Moldova a semnat un contract pentru acces la gaze naturale cu Bulgaria

0
Publicat:

Contractul privind accesul la gazele naturale și transportarea lor prin rețelele din Bulgaria a fost semnat, la Chișinău, în timpul întrevederii între Maia Sandu și Rumen Radev, liderul de la Sofia.

Contractul dintre Energocom și Bulgartransgaz a fost semnat de șefii celor doi companii, în timpul unei ceremonii desfășurate  într-o încăpere iluminată parțial, pentru a economisi energia, în contextul în care de mai multe zile, țara vecină are deficit de lumină. La eveniment au participat jurnaliști, dar și președinta Republicii Moldova și șeful statului bulgar. 

„Trecem prin cea mai gravă criză energetică, și nu mai avem dubii că, resursele energetice sunt utilizate de Rusia ca arme, pentru ca să ne submineze statul și fragila noastră democrație. Accesul  la surse alternative de energie ne va consolida independența energetică și ne va ajuta să fim mai rezilienți în actuala criză”, a menționat Maia Sandu.

De cealaltă parte, Rumen Radev a declarat că țara sa nu a putut să rămână indiferentă față de criză energetică prin care trece poporul moldovean.

„Cu semnarea contractului de azi, întindem mâna Republicii Moldova și poporului moldovenesc, într-o situație grea”, a declarat Rumen Radev.

Problemele energetice

Republica Moldova se confruntă cu mai multe probleme legate de încălzire, în condițiiile în care Gazprom a anunțat că ar putea lăsa statul moldovean fără gaze naturale, dacă facturile nu vor fi achitate la timp. La fel, amenință că va rezilia contractul cu Republica Moldova, sub pretextul unei datorii istorice.

Gazprom a amenințat și anterior, că ar putea sista livrările de gaze naturale către Republica Moldova, pentru că auditul datoriei MoldovaGaz, care potrivit gigantului rus, constituie 700 de milioane de dolari, nu este gata. La sfârșitul verii, termenul de realizare a auditului a fost extins, iar conducerea Guvernului de la Chișinău a anunțat că au fost selectate două companii internaționale pentru procesul de auditare, dar rezultatul va fi cunoscut peste câteva luni. 

Iar de la 1 octombrie, Gazprom a redus cantitatea de gaze livrată în Republica Moldova cu 30% din cauza „unei probleme tehnice", nerespectând prevederile contractului. Potrivit reprezentanţilor Executivului din ţara vecină, motivul invocat de Gazprom nu este unul argumentat.

,,Au făcut rereferință la o problemă tehnică. Nu credem că este una argumentată”, a declarat atunci ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. 

Acum, autorităţile de la Chişinău sunt în proces de stocare a gazelor în România şi Ucraina, ca să fac faţă situaţiilor neprevăzute.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”