Reprezentantul Republicii Moldova la ONU: „Securitatea regională ne îngrijorează. La Tiraspol, militarii ruşi sunt în alertă maximă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţia aparţine ambasadorul Vladimir Lupan, Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, după Consiliul de Securitate al ONU care a organizat o şedinţă de urgenţă privind situaţia din Crimeea.

„Republica Moldova reiterează declaraţia făcută la Consiliul Permanent al OSCE, care îşi exprimă îngrijorarea privind ultimele evenimente din Ucraina, o ţară vecină şi prietenoasă, şi în special privind escaladările din Crimeea din cauza acţiunilor militare întreprinse de Federaţia Rusă. Republica Moldova susţine vehement respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, în limitele frontierelor recunoscute la nivel internaţional, precum şi prevenirea unor încălcări ulterioare a principiilor dreptului internaţional“, a declarat diplomatul moldovean.

Totodată, diplomatul moldovean a atras atenţia şi asupra situaţiei din regiunea transnistreană. „În timpul dezbaterilor Naţiunilor Unite, din 19 februarie, privind statul de drept am susţinut aceste principii şi normele de neimplicare în afacerile interne ale altor state şi am accentuat valabilitatea lor în cazul Republicii Moldova şi Ucrainei. Securitatea regională ne îngrijorează. În capitala separatistă Tiraspol, pe teritoriul Republicii Moldova, grupurile operaţionale ale forţelor ruse sunt în alertă maximă. Aceasta se întâmplă în contextul situaţiei actuale din Ucraina. Facem apel la mobilizarea tuturor mecanismelor diplomatice internaţionale pentru prevenirea unor destabilizări ulterioare. Să monitorizeze situaţia şi să lansenze un dialog politic cu părţile implicate pentru o soluţionare paşnică a acestei crize“, a mai declarat Vladimir Lupan.

Discursurl ambasadorul Vladimir Lupan, Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite

Noul premier din Crimeea, Serghei Aksenov, este moldovean cunoscut drept interlop

Vladimir Putin a acceptat propunerea lui Merkel de a începe un „dialog politic” asupra situaţiei din Ucraina

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model