Reprezentanţilor Amnesty International le-a fost interzis să verifice condiţiile în care sunt încarceraţi Vlad Filat şi Veaceslav Platon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Reprezentanţii Amnesty International Moldova (AIM) au efectuat o vizită de lucru la Penitenciarul nr. 13 din Chişinău, miercuri, 7 septembrie. Scopul vizitei a fost de a discuta cu deţinuţii, în special cu cei din subsolul penitenciarului. De asemenea, ei au solicitat întrevederi cu deţinuţii Vlad Filat şi Veaceslav Platon, ca urmare a plângerilor înregistrate de aceştia, însă le-a fost refuzat accesul în penitenciar.

AIM constată că în Penitenciarul nr.13, pe de o parte, există celule supraaglomerate, grupuri sanitare murdare şi aer impregnat cu miros de canalizare, sistem de aerisire nefuncţional, iar pe de altă parte există celule renovate din contul deţinuţilor, dotate cu frigidere, televizoare, ferestre din termopan şi cuptoare cu microunde.

„În asemenea situaţie, Amnesty International Moldova reiterează solicitarea, adresată în repetate rânduri organelor de resort, de a închide Penitenciarul nr.13, din cauza condiţiilor de detenţie inumane şi degradante, acesta fiind motivul celor mai multe dosare pierdute de Republica Moldova în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Milioane de lei au fost plătite de statul RM, începând cu anul 2002, pentru încălcarea art.3 CEDO, contra torturii, condiţiilor inumane şi degradante din penitenciare. Deşi, de mai mulţi ani, statul vorbeşte despre construirea unui nou penitenciar, până în acest moment, aceasta rămâne a fi o vorbă goală.

Demnitatea umană este lezată zilnic de către statul Republica Moldova, inclusiv în detenţie. Dreptul de a nu fi supus unui tratament inuman şi degradant este unul absolut, dar încălcat de statul Republica Moldova, în ciuda semnării mai multor documente internaţionale în domeniu.  Amnesty International Moldova a solicitat, în repetate rânduri, sistarea activităţii Penitenciarului nr.13, care nu corespunde nici unui standard din domeniul drepturilor omului.Moldova pierde anual zeci de dosare la CtEDO, plătind sume enorme persoanelor schilodite în penitenciare”, se arată într-un comunicat de presă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare