Reacţia Primăriei la acuzaţiile fostului viceprimar Victor Chironda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Contractele de investiţii în încăperi de tip mansardă, încheiate cu Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare, era o normalitate pentru perioada anilor 2018 şi se făcea acest lucru conform unei proceduri stabilite. Precizările sunt făcute de şeful adjunct al DGLCA, Ghenadie Dubiţa, ca urmare a declaraţiilor ex-viceprimarul Victor Chironda, făcute într-o conferinţă de presă la IPN.

În cazul menţionat de fostul viceprimar, Ghenadie Dubiţa susţine că investitorul în mansarda de pe strada Eugen Doga, 4 şi Alexandru cel Bun, 96 s-a adresat la Primărie încă în anul 2017, iar cererea a fost direcţionată la Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare. Conform procedurii stabilite, în cazul blocurilor din gestiunea DGLCA, contractele de investiţii în mansarde erau încheiate cu această Direcţie.

Antreprenorii prezentau un şir de documente, cum ar fi: expertiza, proiectul, acordul locatarilor de la ultimul nivel şi, respectiv, în baza acestei solicitări, se încheia cu DGLCA un contract în care se stipulau obligaţiile antreprenorului faţă de blocul locativ. Investitorului i se permitea să construiască mansarda, în schimb îşi asuma anumite obligaţiuni legate de reparaţie capitală, modernizare, îmbunătăţirea infrastructurii blocului respectiv.

Fiind readresată cererea la DGLCA, condusă pe atunci de Petru Gontea, la începutul anului 2018, investitorului i-a fost eliberat acordul privind construcţia mansardei, ca ulterior, când a venit în funcţie Ion Burdiumov, actualul şef al Direcţiei, să semneze contractul de investiţie care era deja în proces de întocmire. Respectiv, conform contractului, investitorul se obliga să prezinte tot pachetul de documente necesare la eliberarea actelor permisive, inclusiv acordul proprietarilor, deja după semnarea contractului. „Era treaba investitorului să aibă toate actele, expertiză, inclusiv acordurile proprietarilor”, explică Ghenadie Dubiţa.

Şeful adjunct al DGLCA  mai spune că, de îndată ce a aflat că sunt locatari care nu sunt de acord cu construcţia mansardei, Direcţia a revocat permisiunea de construcţie a mansardei şi s-a adresat cu o scrisoare la Primărie prin care a fost revocate toate actele permisive. 

Ghenadie Dubiţa s-a abţinut să comenteze solicitarea ex-viceprimarului Victor Chironda de a dispune o anchetă de serviciu în care să fie vizaţi funcţionarii din Direcţia arhitectură şi Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare, dar a menţionat că DGLCA este deschisă să colaboreze.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul