PSRM a marcat 20 de ani de la fondare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova marchează 20 de ani de la fondare. Reuniunea solemnă organizată sâmbătă, 1 iulie, a întrunit circa 700 de participanţi, printre care reprezentanţi ai corpului diplomatic, dar şi 11 delegaţii din şapte ţări. Conducerea formaţiunii a trecut în revistă principalele realizări ale formaţiunii şi a reiterat obiectivul de formare a majorităţii parlamentare după viitoarele alegeri.

Prezent la eveniment, preşedintele ţării, Igor Dodon, care a condus partidul din 2011 şi până 2016, a declarat că de-a lungul timpului Partidul Socialiştilor a demonstrat că este o formaţiune cu identitate, cu ideologie şi cu verticalitate, calităţi fără de care un partid nu are viitor. Şeful statului a menţionat că PSRM este asociat cu păstrarea statalităţii Republicii Moldova, cu relaţiile bune cu Federaţia Rusă, cu împotrivirea aderării la NATO, cu păstrarea valorilor creştine.

Partidul Socialiştilor a obţinut victoria la alegerile prezidenţiale, victoria la viitoarele alegeri parlamentare este inevitabilă, a remarcat Igor Dodon. Preşedintele a mai spus că PSRM, la fel ca şi Republica Moldova, are viitor mare şi luminos.

Preşedinta Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, a declarat că PSRM este formaţiunea care a luptat întotdeauna pentru interesele cetăţenilor, fie la nivel de autorităţi locale, fie la Curtea Constituţională, fie în instanţele de judecată. În cadrul activităţii parlamentare deputaţii PSRM au venit cu zeci de iniţiative cu menire socială, care prevăd măsuri de protecţie pentru cetăţeni, aşa ca micşorarea vârstei de pensionare sau majorarea pensiilor. Lidera PSRM a mai spus că formaţiunea, alături de membrii şi simpatizanţii săi, a organizat sute de manifestaţii la nivel naţional.

Zinaida Greceanîi a mai spus că scopul principal al PSRM îl reprezintă victoria la alegerile parlamentare, iar ca urmare, constituirea unei noi majorităţi parlamentare, care va desemna un nou Guvern, „cu adevărat al poporului”.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%