Protest în faţa Parlamentului de la Chişinău. Sindicatele cer achitarea premiului anual pentru 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Sindicatele cer guvernanţilor alocarea mijloacelor financiare pentru acordarea premiului anual salariaţilor din sectorul bugetar pentru rezultate obţinute în anii 2020 şi 2021. Potrivit sindicaliştilor, 2020 a fost un an foarte greu, salariaţii au lucrat în condiţii dificile, unii pe jumate de salariu, lucru care trebuie luat în consideraţie de legiuitori, transmite IPN.

Revendicările au fost formulate la un protest organizat în faţa Parlamentului, unde deputaţii s-au convocat în şedinţă plenară.

Angela Otean, preşedinta Federaţiei Sindicale a Moldovei „Sindlex”, a declarat că în 2020, an pandemic, s-a muncit cel mai mult, ca pe final medicii să nu beneficieze de dreptul la premiu anual, care este între 5 şi 8 mii de lei. Sindicaliştii le cer autorităţilor să ia în calcul revendicările şi toţi bugetarii să fie asiguraţi cu premii.

Nadejda Buruiană, din satul Drăguşenii Noi, Hânceşti,  în numele angajaţilor din educaţie, a cerut legiuitorilor să se gândească la lucrătorii din educaţie. Ea a remarcat că leafa de acum nu le ajunge pentru lucrurile necesare. „Ni se taie şi ultima bucăţică de la gură. Ruşine că nu ne ascultaţi, că nu ne auziţi. Daţi-ne ce este al nostru şi numai al nostru”, a spus ea.

Elena Ţîra, reprezentantă a Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură, a spus că angajaţii din cultură au fost tot timpul cei mai umiliţi, salariile lor fiind cele mai mici. „Nu vrem steaua de pe cer, vrem să ni se respecte drepturile, vrem să se respecte Codul Muncii şi să ni se ofere premiul meritat. Un popor fără cultură este o gropă”, a spus Elena Ţîra.

În Parlament au mers mai mulţi negociatori din partea protestatarilor. La ieşirea de la discuţii, aceştia au comunicat că li s-a explicat că în 2020  nu au fost prevăzute sursele financiare la momentul oportun. Este nevoie de peste 600 de milioane de lei pentru plata premiilor anuale pentru 2020.

Într-o conferinţă de presă, deputatul PAS, Dan Perciun, preşedintele comisiei parlamentare protecţie socială, a declarat că pentru 2021 premiul anual urmează a fi achitat, la fel şi pentru 2022. Sunt surse financiare pentru a achita aceste plăţi către toţi bugetarii şi sunt incluse în buget. Premiul anual pentru 2020 nu a fost bugetat de Guvernul Chicu într-un buget aprobat de fosta majoritate parlamentară. Deşi, la acea etapă, fosta guvernare le-a promis acest lucru sindicatelor, până la final nu s-a ţinut de cuvânt şi bugetul pentru anul 2020 nu a prevăzut aceste plăţi. Achitarea premiilor pentru 2020 ar presupune un efort suplimentar de peste 600 de milioane de lei, efort care nu poate fi realizat. Potrivit lui Dan Perciun, în raport cu anul 2020 întrebările trebuie puse Guvernului Chicu şi fostei majorităţi parlamentare, care a promis ceva dar nu a realizat.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea