Promo-LEX: Lipsa condiţiilor decente pentru naştere şi lipsa asistenţei medicale calificate pentru femeile gravide constituie un tratament inuman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Promo-LEX anunţă că a preluat cazul tinerei care a fost internată în cadrul Institutului Mamei şi Copilului (IMSP), în perioada 09 – 14 decembrie 2017, şi care a reclamat mai multe încălcări şi abuzuri din partea lucrătorilor instituţiei. Promo-LEX va oferi asistenţă juridică gratuită acesteia în procedurile judiciare care urmează.

La data de 9 ianuarie 2018 au fost depuse plângerile către Procuratura Generală a Republicii Moldova privind modul şi calitatea asistenţei medicale acordate persoanei, efectele fizice şi psihologice ale acestor fapte. Circumstanţele invocate de către victimă relevă un tratament degradant comis faţă de ea într-o instituţie medicală, se spune într-un comunicat de presă emis de Promo-LEX.

În acelaşi timp, Promo-LEX este îngrijorată de întorsătura pe care cazul dat a luat-o în mediul online şi pe reţele de socializare, şi anume – utilizarea discursului care instigă la ură şi discriminare, aici fiind vizate atât victima în cazul enunţat, cât şi multe femei care au împărtăşit public experienţe similare.

Defăimarea publică şi discriminarea, în special prin intermediul blogurilor şi reţelelor de socializare, a devenit un fenomen nociv, care ia tot mai mare amploare şi care nu ar trebui să se regăsească într-o societate democratică şi tolerantă.

De asemenea, Promo-LEX consideră inoportună generalizarea şi denigrarea lucrătorilor medicali şi cheamă la calm, cazul urmând a fi documentat şi examinat în baza procedurilor judiciare iniţiate de victimă şi avocaţii Promo-LEX.

Este îngrijorător faptul că sistemul medical este insuficient de transparent şi predispune spre încălcări grave ale drepturilor pacienţilor, fapt confirmat inclusiv de către investigaţiile comisiei Ministerului Sănătăţii, aduse la cunoştinţă publicului la data de 9 ianuarie 2018. Este regretabil faptul că nimeni din cadrul IMSP Institutului Mamei şi Copilului nu s-a autosesizat şi nu a iniţiat o investigaţie, timp de aproape 3 săptămâni, până cazul nu a fost dezvăluit pe o reţea de socializare.

„Acest caz a scos în prim plan un fenomen care pare a fi foarte răspândit şi se referă la abuzurile şi calitatea asistenţei medicale în perioada naşterii. În această perioadă femeile sunt deosebit de vulnerabile, mai ales din cauza impactului psihologic al procesului naşterii, dar şi suferinţelor provocate – circumstanţe care din câte putem observa pot fi folosite de unii lucrători medicali cu rea-credinţă”, a spus Dumitru Sliusarenco, avocat al Asociaţiei Promo-LEX.

Promo-LEX îşi exprimă solidaritatea faţă de femeile care au trecut prin experienţe similare şi speră că conturarea fenomenului calităţii proaste a asistenţei medicale pentru femeile gravide, în special în perioada naşterii, va fi sesizat de autorităţi şi acestea vor depune maxim efort şi diligenţă pentru înlăturarea problemelor şi îmbunătăţirea situaţiei.

La fel, Promo-LEX a sesizat o serie de probleme sistemice legate de modul de acordare a asistenţei medicale în perioada naşterii în instituţiile medicale din Republica Moldova. Aceste aspecte vor fi discutate în cadrul unui eveniment public, care va avea loc săptămâna viitoare, la sediul Asociaţiei Promo-LEX.

Amintim că o tânără din Republica Moldova a fost nevoită, acum două săptămâni în urmă, să nască în toaleta Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău, din cauza indiferenţei medicilor şi a asistenţilor medicali. Cel puţin aşa reiesă din mărturiile fetei care ar fi trecut prin acest chin şi care au fost făcute publice de către avocatul Promo-Lex Dumitru Sliusarenco.

Ministerul Sănătăţii a prezentat marţi, 9 ianuarie, rezultatele anchetei interne iniţiate de instituţie pe cazul tinerei care a avortat în toaleta Institutului Mamei şi Copilului. Ca urmare a acestui incident, au fost concediaţi trei medici, iar alţi doi s-au ales cu „mustrare aspră”.

Inspectoratul General de Poliţie a anunţat că a deschis un dosar penal pe acest caz, pentru neglijenţă în serviciu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune locuri de grătar pentru sărbătoarea de 1 Mai
Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO
Moment istoric pe Bega. Prima cursă după 1988 între Timișoara și Otelec. Vaporul cu 45 de pasageri a ajuns după trei ore
Un om de știință a elucidat misterul „blestemului faraonului”. Ce i-a ucis pe cei care au deschis mormântul lui Tutankhamon
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Peștera mortală. O cavernă din Kenya, despre care se crede că este sursa Ebola, ar putea provoca următoarea pandemie
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Crenvurștii, mai nocivi decât legumele sau fructele cu pesticide. Ce spun specialiștii
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”