Produsele uşor alterabile, interzise spre comercializare în lipsa frigiderelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Produsele alimentare uşor alterabile - lactatele, carnea, mezelurile, ouăle  şi conservele - sunt interzise spre comercializare în lipsa frigiderelor, pe perioada vremii caniculare. Pentru a nu admite încălcări în acest sens, autorităţile vor intensifica controalele în pieţe. Măsurile fac parte dintr-un plan de acţiuni aprobat de autorităţile municipale, transmite IPN.

În preajma pieţelor şi a altor obiective alimentare urmează a fi asigurată funcţionarea cabinelor medicale, fie staţionare, fie provizorii, pentru acordarea asistenţei medicale populaţiei. Medicii de familie şi asistenţii medicali urmează a fi asiguraţi cu necesarul pentru acordarea ajutorului pentru prevenirea fenomenelor de deshidratare şi hipertermie.

În instituţiile de învăţământ preşcolar şi cele de odihnă pentru copii sunt interzise activităţile sub cerul liber între orele 10.00 şi 18.00.

Recomandările generale pentru populaţie în perioada caniculară prevăd: evitarea expunerii prelungite la soare în orele amiezii, evitarea scăldatului în bazinele cu apă stătătoare, consumul a 2 litri de apă pe zi, evitarea băuturilor alcoolice şi a băuturilor dulci carbogazoase. La fel, sunt recomandate hainele de culoare deschisă, din fibre naturale, consumul de fructe şi legume în stare proaspătă etc.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%