Procurorii solicită 19 ani de închisoare pentru Ilan Şor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul Andrei Băieşu a anunţat marţi, 20 iunie, în cadrul dezbaterilor judiciare în dosarul lui Ilan Şor, că acuzatorii au solicitat o pedeapsă sub formă de 19 ani de închisoare pentru primarul de Orhei.

Din cauză că dezbaterile judiciare au depăşit orarul orelor de lucru, acestea au fost amânate pentru ziua de miercuri, 21 iunie.

De partea cealaltă, avocaţii lui Şor cer achitarea şi eliberarea acestuia. Potrivit lor, cooperarea voluntară şi eficientă, precum şi respectarea tuturor cerinţelor instanţei, ar trebui să conducă la achitarea şi eliberarea acestuia de răspunderea penală.  Avocaţii susţin că acuzaţiile aduse de procurorul care instrumentează cazul sunt nejustificate şi de natură politică. 

Amintim că Ilan Shor a fost reţinut pe 22 iunie 2016. Acesta este învinuit de spălare de bani şi escrocherie în proporţii deosebit de mari într-un dosar ce vizează devalizarea Băncii de Economii cu peste 5 miliarde de lei. El pledează nevinovat. Timp de aproape un an, el se află în arest la domiciliu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”