Premierul român dă asigurări că se depun eforturi ca Republica Moldova să aibă acces cât mai rapid la vaccin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO Mediafax

Premierul român, Florin Cîţu, dă asigurări că sunt analizate toate pârghiile posibile în a ajuta Republica Moldova pentru a avea acces mai rapid la vaccinul anti-COVID-19. În acest sens, spune el, stoparea pandemiei este un subiect de securitate nu doar naţională, ci şi europeană, transmite IPN.

Totodată, Florin Cîţu a spus, într-un timp foarte scurt, că Guvernul României va transmite Republicii Moldova şi alte ajutoare. Despre aceasta a menţionat preşedintele Maia Sandu care a avut o întrevedere cu premierul român, aflându-se la Bucureşti pentru câteva ore, înainte de a merge la Paris.

Florin Cîţu a dat asigurări că România va depune toate eforturile pentru a sprijini în continuare Republica Moldova, atât în relaţiile bilaterale, cât şi la nivelul Uniunii Europene, promovând agenda europeană a Republicii Moldova şi interesele cetăţenilor.

De asemenea, Maia Sandu susţine că a discutat cu partea română subiectul iniţiativelor abordate în cadrul vizitei preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Chişinău, astfel încât să fie intensificată colaborarea la nivel guvernamental. Printre proiectele prioritare pentru cooperarea bilaterală fiind: conexiunea energetică cu România, funcţionalitatea Gazoductului Iaşi-Chişinău, precum şi construcţia podului de la Ungheni.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%