Premierul Iurie Leancă a avut, joi, o vizită-maraton în comuna Cocieri, raionul Dubăsari, unde a discutat cu localnicii despre problemele lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul comunei Cocieri, Ion Miţcul, flancat de vicepremierul pentru Reintegrare Eugen Carpov şi premierul Iurie Leancă. FOTO Gov.md

După mulţi ani în care înalţi oficiali de la Chişinău au evitat aceasta localitate, aflată la graniţa cu republica-separatistă, joi, 12 iunie, şeful Guvernului, Iurie Leancă, a trecut Nistru prima dată cu bacul de la Molovata pentru a ajunge la Cocieri.

Şeful Cabinetului de Miniştri, însoţit de vicepremierul pentru Reintegrare Eugen Carpov, a vizitat grădiniţa, Liceul „Vlad Ioviţă”, Centrul de Sănătate, care se află în construcţie, după care a mers la casa de cultură, la o tabără de copii şi acasă la câţiva locuitori.

Locuitorii din Cocieri i-au reproşat premierului că cei de la guvernare au uitat că peste Nistru locuiesc cetăţenii Republicii Moldova; că negociază prea multe cu liderii de la Tiraspol şi cedează prea uşor, fără a-i întreba şi pe omenii din localităţile de peste Nistru ce părere au; că sunt izolaţi de lume atunci când îngeaţă Nistru şi că nimănui de la Chişinău nu-i pasă de nevoile oamenilor din această zona; că fondurile care sunt alocate pentru Cocieri se pierd la raion, condus de mai bine de un deceniu de comunistrul Grigore Policinschi.

„Am venit să vă spun ce facem la Chişinău, ce facem pentru ca procesul de reintegrare să fie accelerat”, a spus premierul. El a promis că vor fi alocate fonduri pentru modernizarea infrastructurii localităţii.

„Vizita dumneavoastră este un grăunte de speranţă că noi vom fi auziţi. Sperăm foarte mult că dumneavostră, vă cunoaştem că sunteţi un diplomat iscusit, dacă aţi putut convinge o Europă întreagă că suntem demni pentru integrarea europeană, aţi putea convinge şi Guvernul să schimbe aici lucrurile în bine”, au spus unii locuitori, potrivit Serviciului de presă al Guvernului.

Dascălii de la liceu i-au spus şefului Guvernului că susţin procesul de integrare europeană a ţării, deoarece „nu văd altă cale pentru ca omul să aibă drepturi şi libertăţi”.

„Ne vom urma interesul nostru, care este Uniunea Europeană, pentru că de acolo vine tot sprijinul necesar. Astăzi primim 42 de euro pe cap de locuitor, iar în Estonia sau în Lituania, care au fost şi ele republici sovietice, pe cap de locuitor primesc de la UE 2.200 de euro, pentru că sunt ţări-membre şi UE le ajută să atingă nivelul mediu. Dacă o să ajungem ţară candidată vor veni mai mulţi bani – asta înseamnă bani pentru şcoli, grădiniţe, infrastructură, subvenţii pentru fermieri. Aceasta este singura cale”, a declarat şeful Executivului.

După mai bine de patru ore de discuţii, prim-ministrul Iurie Leancă a mai vizitat o tabără de odihnă şi pe soţii Avram şi Sofia Nirca, care au 63 de ani de când sunt împreună, formând cel mai longeviv cuplu din localitate.

Cu dascălii de la Liceul „Vlad Ioviţă”. FOTOGRAFII Gov.md

La casa de cultură

Cu soţii Nirca şi rudele lor

La grădiniţă şi tabăra de copii

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat