PLDM: „Lupu face scenarii apocaliptice pentru a devia atenţia opiniei publice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul fracţiunii PLDM neagă că ar exista o înţelegere secretă între PLDM şi PCRM şi declară că PD încearcă să devieze atenţia opiniei publice de la omorul din Pădurea Domnească.

Liberal-democraţii susţin în continuare că şedinţa a fost convocată ilegal. „Nu am presupus că o decizie mai mult cu caracter tehnic ar fi putut provoca o avalanşă de învinuiri şi presupuneri“, a declarat Streleţ într-o conferinţă de presă.

Vicepreşedintele PLDM a precizat că acuzaţiile aduse de Marian Lupu sunt „provocatoare şi iresponsabile“ şi au drept scop devierea atenţiei opiniei publice. „Maniera în care s-au făcut aceste învinuiri delirante ne face să credem că Marian Lupu se disociază de guvernare şi nu doreşte să-şi asume reformele necesare în procesul de integrare europeană“.

Potrivit lui, imediat ce apare o situaţie de criză sunt lansate speculaţii privind aşa-numitul harbuz. „Acum a apărut un nou refren despre inocenţa lui Plahotniuc şi duşmanii pe care, vezi Doamne, îi are acest om curat ca lacrima“, a spus Streleţ.

„Nu vom permite sacrificarea viitorului european al Republicii Moldova de dragul intereselor lui Vlad Plahotniuc. Chemăm colegii la calm, să nu-şi irosească energia cu scenarii paranoice şi apocaliptice. Toate învinuirile sunt lipsite de orice temei. Nu optăm pentru distrugerea Alianţei, ci pentru purificarea Alianţei“, a mai spus vicepreşedintele PLDM. 

Liberal-democraţii vor pleda în continuare pe demisia lui Vlad Plahotniuc. Pentru aceasta ei vor înainta o iniţiativă legislativă prin care procedura de demisie a vicepreşedinţilor Parlamentului va fi echivalată cu cea de revocare a şefului Legislativului, adică să fie posibilă cu votul a două tremi din deputaţi.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews