Peste câţiva ani vom fi trataţi de asistente cu studii superioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acum asistentele nu-şi pot aprofunda studiile în domeniul medical Foto: Andrei Rizescu

Din 2015 asistentele medicale vor putea urma o facultate specializată, ceea ce le va permite să pună diagnostice simple şi să desfăşoare mai multe activităţi fără îndrumarea medicului.

Facultatea de nursing urmează să fie deschisă în 2015 în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“. „La această facultate se vor putea înscrie şi tinerii, dar şi asistentele care lucrează deja şi vor să-şi aprofundeze cunoştinţele. Totuşi, nu va fi obligatoriu ca toate să aibă studii superioare. Salariile vor fi mărite nu în funcţie de studii, ci în funcţie de performanţe“, explică Mihai Moldovanu, şeful Direcţiei Sănătate a Primăriei Chişinău.

Surorile medicale spun că au nevoie de studii superioare, în special, pentru a avea o independenţă mai mare faţă de doctori. „După facultate, ne vom putea asuma anumite sarcini individuale, fără a mai avea nevoie de permisiunea medicului“, susţine Tatiana Curoş, asistentă la Asociaţia Medicală Teritorială (AMT) Botanica. „Atunci când vom avea asistente cu o pregătire bună, pacientul va fi mai satisfăcut, fiindcă actul medical va fi la un nivel mai înalt“, afirmă şi Liuba Badicico de la AMT Buiucani.

Vor putea da la doctorat

Potrivit preşedintei Asociaţiei de Nursing din Moldova, Elena Stempovscaia, asistentele îşi vor putea găsi mai uşor de lucru după absolvirea unei facultăţi de profil. „Multe pleacă peste hotare, dar nu pot lucra conform diplomelor obţinute. După facultate, ele vor putea face un masterat şi chiar doctorat“, spune ea.

Salariul de încadrare al unei asistente medicale este de 1.160 de lei

„Aceste studii superioare vor fi generale, nicidecum echivalente cu cele pentru medici. Vor asimila unele noţiuni contabile şi juridice, vor învăţa să lucreze cu aparatura modernă“, precizează dr. Mihai Ciobanu, directorul spitalului clinic municipal „Sf. Arhanghel Mihail“ din Capitală.

Pentru a deveni asistenţi medicali, tinerii obţin acum studii medii de specialitate la colegiile de medicină. Salariul minim este de 1.160 de lei net şi, în funcţie de calificări, poate urca până la circa 2.800 de lei.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein