Pentru cine vor opta deputaţii excluşi din PL? Filat refuză să ofere detalii despre negocierile privind desemnarea premierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liberalii s-au împărţit în două tabere şi susţin că fiecare negociază formarea noului guvern cu PLDM. FOTO Tudor Iovu

Odată desemnat candidat la funcţia de premier, Vlad Filat a precizat astăzi că procesul de negocieri cu fracţiunile parlamentare continuă, dar a refuzat să dea detalii. În acelaşi timp, nu e clar cum se va negocia cu Partidul Liberal, întrucât Mihai Ghimpu l-a numit astăzi preşedinte al fracţiunii pe Valeriu Munteanu, iar Ana Guţu spune că preşedinte rămâne Ion Hadârcă.

„Procesul de pregătire a unui guvern continuă, însă am spus că de luni vom începe negocieri mai largi. Ele nu sunt oficiale sau neoficiale. Negocierile sunt suficiente sau insuficiente. Dacă va fi necesar, voi face publice ulterior acţiunile mele pentru perioada următoare”, a declarat premierul Filat.

Totodată, Vlad Filat consideră că sciziunea Partidului Liberal şi votarea premierului nu trebuiesc interconectate. În acelaşi timp, liberala Ana Guţu, exclusă sâmbătă din componenţa PL, a menţionat că va începe negocierile cu Filat „azi-mâine”. Guţu a precizat pentru Publika TV că reprezentanţii Consiliului Reformator rămân în continuare membri ai formaţiunii, iar Ion Hadârcă – preşedinte. În timp ce Mihai Ghimpu declară că Valeriu Munteanu va fi noul şef al liberalilor în Legislativ.

"Noi suntem în continuare membri ai PL, suntem fracţiune parlamentară, îl avem pe domnul Hadârcă preşedinte al fracţiunii PL. Nu am declarat că ieşim din fracţiune sau din partid. Cred că şi studenţii de la primul an de facultatea de drept cu uşurinţă pot demonstra ilegalitatea care s-a produs sâmbătă", a declarat Ana Guţu, membru al Consiliului de reformare a PL.

"Cert este că în domnul Hadârcă, domnul Bodrug, cărora le-am încredinţat şi funcţia de secretar general şi funcţia de prim-vicepreşedinte a partidului, şi doamna Guţu, am avut încredere. Barca lor s-a spart. Cu aceşti oameni nu avem drum comun. Ei nu mai pot vorbi în numele partidului", a spus în replică Mihai Ghimpu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete