PDM, din nou acuză Blocul ACUM de încălcarea legislaţiei, după ce Siegfried Mureşan a îndemnat cetăţenii R.Moldova să voteze Blocul ACUM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat din Moldova solicită Comisiei Electorale Centrale „să intervină în cazul implicării persoanelor care nu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova în acţiunile de agitaţie electorală în favoarea Blocului electoral ACUM”.

„Partidul Democrat a sesizat CEC referitor la faptul că Maia Sandu şi Andrei Năstase, copreşedinţii concurentului electoral blocul electoral „ACUM Platforma DA şi PAS”, beneficiază de o asemenea publicitate electorală interzisă, distribuită pe reţelele sociale, sub forme camuflate, prin intermediul unor simpatizanţi sau persoane oficiale şi conturi din străinătate”, se arată într-un comunicat de presă emis de PDM.

Potrivit PDM, un exemplu în acest sens este postarea de astăzi a domnului Siegfried Mureşan, deputat european din partea Grupului PPE şi membru al Partidului Naţional Liberal din România.

„Considerăm revoltătoare atitudinea iresponsabilă a acestui oficial european. Deşi în trecut a avut calitatea de observator electoral în Republica Moldova, cunoaşte foarte bine despre interdicţiile prevăzute în art. 52 din Codul electoral, totuşi acesta sfidează bunul simţ şi legea, având scopul politic de a-şi promova politicienii pe care mizează în Republica Moldova”, spun democraţii.

Amintim că, tot astăzi, Partidul Democrat din Moldova a sesizat Comisia Electorală Centrală despre faptul că, în ziua alegerilor din 24 februarie 2019, Andrei Năstase, copreşedinte al Blocului electoral „ACUM Platforma DA şi PAS”, a făcut agitaţie electorală în incinta secţiei de votare în care a votat.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat