Patru dosare, admise la proba interviului pentru funcţia de Director CNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru dintre cele şase dosare depuse pentru funcţia de Director al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au fost admise luni, 4 decembrie, de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi, pentru proba interviului.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, este vorba despre: 

1. Veaceslav Guţan – conferenţiar universitar, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”;

2. Bogdan Zumbreanu – Şef al Direcţiei generale urmărire penală a CNA;

3. Igor Carlaşuc – Şef direcţie generală asigurare operativă a CNA;

4. Sava Maimescu – conferenţiar universitar, Departamentul Drept Public, Universitatea de Stat.

Dosarele juristului SRL „Careul Prim”, Andrian Moroi şi al ex-angajatului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Valentin Dogotari nu au întrunit condiţiile stipulate în Regulamentul de organizare a concursului şi au fost declarate inadmisibile.

Proba interviului va avea loc marţi, 12 decembrie curent şi se va desfăşura pe platforma Comisiei juridice, numiri şi imunităţi. Ulterior, candidatura selectată va fi propusă plenului Parlamentului spre examinare şi votare.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online