Partidul lui Chicu promite majorarea salariilor pentru pedagogi cu 70% într-un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Dezvoltării şi Consolidării Moldovei, Ion Chicu, susţine că exemplul majorării substanţiale a salariilor în sistemul medical, în 2020, când acestea au crescut cu 70%, într-un singur an, trebuie şi poate fi replicat în educaţie. Despre aceasta, politicianul a vorbit la întâlnirea cu colectivul de cadre didactice al Universităţii de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chişinău, transmite IPN.

Ion Chicu a declarat că PDCM are drept obiectiv de bază, în domeniul educaţiei, asigurarea condiţiilor adecvate şi a accesului tuturor copiilor şi tinerilor la învăţământ calitativ şi adaptat la evoluţiile vieţii social-economice. Potrivit lui, acest obiectiv poate fi realizat, investind suficient şi raţional în sistemul de educaţie.

„Subfinanţarea educaţiei, pe parcursul ultimilor 25-30 de ani, promovarea unor reforme nechibzuite, care aveau la bază mai mult raţionamente economice, decât viziune de viitor, dotarea superficială a instituţiilor de educaţie, degradarea infrastructurii acestora şi abordările iresponsabile în motivarea materială şi morală a cadrelor didactice, stau la originea deficienţelor majore în domeniul educaţiei”, a declarat liderul PDCM, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit politicianului, insuficienţa cadrelor pedagogice este o problemă esenţială, care pune în pericol sistemul de învăţământ din ţară, dar care poate fi soluţionată prin majorarea substanţială a salariilor şi extinderea programului de indemnizaţii destinate tinerilor pedagogi, care se vor angaja în mediul rural.

Totodată, Ion Chicu a subliniat că, PDCM va pleda pentru restabilirea ciclului primar de studii în fiecare localitate, cât de mică ar fi aceasta. „Situaţia demografică atestă că în multe localităţi nu sunt suficienţi copii. Avem situaţii când în localităţi mici nu poţi forma clasă gimnazială, dar clasele primare, statul trebuie să le menţină în orice localitate, chiar dacă din punct de vedere economic nu este raţional. Nu a fost cea mai bună soluţie de a transporta, inclusiv pe timp de iarnă, în altă localitate copii mici”, a notat liderul formaţiunii.

De asemenea, Ion Chicu a specificat că PDCM optează pentru continuarea reformei curriculare, astfel încât să fie asigurată o repartizare echilibrată a complexităţii curriculei între clasele primare şi gimnaziale sau liceale. „Avem multe întrevederi cu oamenii din localităţi, iar părinţii se plâng că în clasele primare curricula este prea complicată, în timp ce la etapa gimnazială sau chiar liceală complexitatea scade”, a explicat Ion Chicu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online