Partidul Democrat nu-şi doreşte o coaliţie cu partidele de stânga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PDM nu admite formarea unui guvern minoritar care, în condiţiile Republicii Moldova, nu este functional, a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

„Nu ne putem permite un guvern votat de vre-o 30 de deputaţi şi încă de un partid, care mai apoi să nu-l susţină. Pentru ca să putem implementa reformele pe care ni le-am propus avem nevoie de un guvern susţinut de o majoritate parlamentară”, a spus Candu.

Totodată, vicepreşedintele PDM, a declarat că formaţiunea pe care o reprezintă exclude o coaliţie cu partidele de stânga. „Noi vom face coaliţie doar cu partidele de orientare pro-europeană, care susţin implementarea Acordului de Asociere cu UE. O coaliţie cu partidele de stânga care optează pentru denunţarea Acordului este exclusă”, a adăugat Candu.

Preşedintele Legislativului a precizat că PDM doreşte în continuare o coaliţie în formatul PDM, PLDM, PL şi grupul Iurie Leancă. „Sperăm că până la urmă cei din PLDM vor depăşi supărările şi vom forma o coaliţie de guvernare. Interesele ţării trebuie să prevaleze asupra celor de partid. Discuţiile decurg, deşi foarte anevoios. Sper că vom reuşi”, a spus speakerul.

Pe de altă parte, Andrian Candu s-a arătat rezervat faţă de condiţia PLDM privind desemnarea unui premier tehnocrat.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie