Parlamentul de la Chişinău se întruneşte mâine în şedinţă. Va fi pusă la vot debarcarea lui Vlad Plahotniuc din prezidiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Parlamentului Marian Lupu, liderul PD. FOTO Tudor Iovu

Parlamentul Republicii Moldova se va reuni mâine, la ora 10.00, în prima şedinţă din sesiunea de primăvară-vară şi va audia raportul comisiei de anchetă în cazul incidentului tragic de la vânătoarea din Pădurea Domnească, unde a fost împuşcat mortal omul de afaceri Sorin Paciu.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Legislativului, Marian Lupu, după şedinţa Biroului Permanent, întrunit dimineaţă. Lupu a menţionat că propunerea de a se întruni în şedinţă a fost votată de reprezentanţii PLDM şi PCRM, fiind respinsă iniţiativa PD de a amâna cu o săptămână începerea noii sesiuni legislative.

Primul subiect pe ordinea de zi va fi audierea raportului Comisiei parlamentare de anchetă în vederea elucidării modului în care au acţionat instituţiile statului în cazul vânătorii din 23 decembrie 2012 din Pădurea Domnească. Deputaţii nu vor examina însă situaţia de la Banca de Economii, aşa cum au propus liberalii. „A existat o poziţie comună, două fracţiuni parlamentare, PLDM şi PCRM, au respins propunea PL, susţinută de PD, de a constitui o comisie de anchetă în cazul Băncii de Economii“, a declarat preşedintele Parlamentului.

Referindu-se la criza politică, Marian Lupu a menţionat că PD rămâne deschis să examineze propunerile care vin din partea colegilor de Parlament: „Rămânem constructivi, să vedem ce putem face pentru a asigura o guvernare eficientă în Moldova“.

Lupu a reiterat criticile la adresa premierului Vlad Filat şi a PLDM, precizând că susţine şi afirmaţiile liderului PL Mihai Ghimpu în acest sens. „Este ridicol să spui că părăseşti AIE şi, în acelaşi timp, să afirmi că există o majoritate şi să inviţi la negocieri. Caracterul confuz al discursului lui Vlad Filat demonstrează confuzia care există în PLDM. Să se clarifice ce poziţie au“, a mai spus liderul PD. 

Şeful Legislativului a adăugat că nu acceptă mesaje transmise prin mass-media, sugerându-le colegilor liberal-democraţi să-şi anunţe pe cale oficială poziţia, dacă „sunt politicieni serioşi“. „Aşa iese ca în situaţia când un tip îşi anunţă soţia că divorţează şi se duce la alta, dar, totodată, îi cere să-i facă în continuare mâncare, să-i spele lenjeria şi să-l primească acasă atunci când vrea el să vină“, a făcut o comparaţie liderul PD.

Liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat pentru „Adevărul“ că în şedinţa de mâine a Legislativului va fi pusă la vot anularea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Iniţiativa PLDM a fost avizată miercuri pozitiv, cu susţinerea PCRM, de Comisia Juridică, Numiri şi Imunităţi. „Este o funcţie ce nu există în Constituţie. Vor rămâne doar vicepresedinţii“, a explicat Valeriu Streleţ. Pe ordinea de zi a şedinţei de mâine mai figurează proiectul privind selectarea vicepreşedinţilor Centrului Naţional Anticorupţie prin concurs public. 

UPDATE „Deputaţii PLDM membri ai Biroului Permanent al Parlamentului nu au votat împotriva includerii pe ordinea de zi a proiectului privind constituirea unei comisii de anchetă care să evalueze situaţia de la Banca de Economii. Declaraţiile preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, precum că PLDM ar fi votat împotrivă sunt false“, se arată într-un comunicat de presă difuzat de PLDM.

Formaţiunea susţine că deputaţii din fracţiunea parlamentară a PLDM au propus ca acest subiect să fie discutat în cadrul şedinţei din 21 februarie, astfel încât să fie evitată tensionarea situaţiei din acest domeniu şi îndeamnă toţi actorii politici să trateze cu calm şi maximă responsabilitate subiectul care vizează sistemul bancar. „Orice declaraţie iresponsabilă a factorilor politici poate provoca daune irecuperabile“, se mai spune în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”