Funcţia democratului Vlad Plahotniuc ar putea fi exclusă prin votul PLDM-PCRM
0Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului a avizat pozitiv proiectul propus de liberal-democraţi pentru excluderea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, pe care o ocupă democratul Vlad Plahotniuc.
La fel, a fost avizată pozitiv şi modificarea procedurii de demitere a vicepreşedinţilor Legislativului. Decizia a fost luată cu şapte voturi pro ale PCRM şi PLDM.
„Proiectul propus vine să aducă legislaţia Republicii Moldova în conformitate cu Constituţia. Am venit cu acest proiect abia acum pentru că avem o agendă legislativă destul de încărcată până în prezent. A venit şi rândul regulamentului Parlamentului la capitolul funcţiei de vicepreşedinte“, a precizat liderul fracţiunii PLDM din Parlament.
Vlad Plahotniuc ar urma să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Legislativului.
„Dacă cineva din orgoliu îşi doreşte să fie prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi este gata să sacrifice tot, atunci să-şi asume consecinţele“, a mai spus Valeriu Streleţ.
„Acest proiect are grave încălcări, vine să limiteze competenţele preşedintelui Parlamentului, care poate propune pe cineva la funcţia de procuror. Nu mai participăm la un astfel de spectacol şi să vedem acel tandem format astăzi în comisie”, a spus democratul Adrian Candu.
Agenţia de ştiri Info-Prim Neo scrie că funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului a fost instituită în 2009, de către comunişti. Vladimir Ţurcan a fost primul care a ocupat acest post. Fotoliul a fost preluat de fostul lider al Alianţei „Moldova Noastră“, Serafim Urecheanu, după ce guvernarea a fost preluată de AIE. Funcţia i-a revenit lui Vlad Plahotniuc în 2010.
Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, a declarat în această dimineaţă că orice vot al unei fracţiuni din AIE împotriva Partidului Democrat şi orice încălcare a acordului Alianţei va duce la nulitatea înţelegerii de constituire a actualei guvernări.
Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Democrat cu câteva ore înainte de conferinţa de presă a premierului liberal-democrat, Vlad Filat, programată pentru ora 13.00.
Portalul union.md scria ieri că şeful Guvernului intenţionează să anunţe că îşi asumă guvernarea, motiv pentru care va demite miniştrii PD şi PL, numind în locul acestora miniştri liberal-democraţi sau tehnocraţi.