PA şi CNA vin cu precizări privind reţinerea unui candidat la funcţia de magistrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţer CNA FOTO simbol

Având în vedere unele informaţii, apărute în spaţiul public vizavi de reţinerea şi arestarea unui candidat la funcţia de judecător, Procuratura Anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie au făcut mai multe precizări.

La data de 3 decembrie, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au reţinut patru persoane, în cadrul unei cauze penale care vizează fapte de corupţie comise la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei. În comunicatul, difuzat de CNA, s-a menţionat că bănuiţii ar fi gestionat o schemă de corupţie, prin intermediul căreia ar fi pretins şi primit sistematic bani de la agenţi economici pentru a nu le îngrădi activitatea comercială.

Ulterior, în spaţiul public au apărut informaţii precum că printre persoanele reţinute se află şi un candidat la funcţia de judecător, iar unele instituţii media, invocând surse demne de încredere, au declarat că această persoană şi-ar fi adjudecat funcţia de magistrat prin coruperea unei persoane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.  Potrivit ştirilor difuzate, respectiva informaţie s-ar conţine în discuţiile, interceptate de către CNA şi procurori, în cadrul desfăşurării investigaţiilor.

Reieşind din cele expuse şi pentru a opri speculaţiile în acest caz, PA şi CNA dezminte informaţia despre pretinsele negocieri dintre persoana reţinută şi un membru al CSM, apărută în spaţiul public. Aceste alegaţii nu corespund adevărului şi nu au fost identificate în cadrul măsurilor speciale de investigaţie sau a acţiunilor de urmărire penală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"