ONG-urile de media, îngrijorate de modificările la Codul serviciilor media audiovizuale făcute de PAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe ONG-uri de media îşi exprimă dezacordul şi îngrijorarea în legătură cu modificările operate la Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA), adoptate de Parlament în şedinţa plenară din 23 septembrie 2021, transmite IPN.

Modificările prevăd, între altele, posibilitatea revocării din funcţie, în mod colectiv sau individual, a membrilor Consiliului Audiovizualului (CA) în cazul în care va fi constatată activitatea „defectuoasă” a autorităţii ori executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de membru al CA.

Într-o declaraţie emisă vineri, ONG-urile semnatare menţionează că au deplina convingere că membrii CA, ca şi membrii oricărei autorităţi publice, trebuie să demonstreze responsabilitate sau să fie responsabilizaţi. În acelaşi rând, constată că eficienţa redusă a CA este cauzată, de fapt, nu de inamovibilitatea membrilor acestei instituţii, ci de procedura de desemnare a acestora, contrar legii, pe criterii politice, în urma unor concursuri publice mimate şi a lipsei unui control parlamentar adecvat al modului în care îşi onorează obligaţiile prevăzute de lege.

Organizaţiile media semnatare consideră că modificările operate la lege descurajează reprezentanţii societăţii civile de a participa la concursul anunţat de comisia parlamentară de specialitate pentru funcţiile vacante din CA. În actuala formulă, modificările adoptate contravin standardelor de calitate a legii (accesibilitate, previzibilitate şi claritate) şi pot determina subordonarea membrilor CA faţă de orice majoritate parlamentară (subordonare generată de posibilitatea eliberării din funcţie a membrului CA, în orice moment).

În opinia ONG-urilor semnatare, CA ar putea să-şi îndeplinească atribuţiile ce-i revin conform legii doar în condiţiile independenţei instituţionale şi decizionale. Noile modificări ale legii nu fortifică independenţa CA, ci, dimpotrivă, fac această instituţie dependentă de voinţa politică şi pot determina membrii CA să ia decizii pe placul puterii.

Declaraţia este semnată de Asociaţia Presei Electronice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul „Acces-Info” şi Asociaţia Media Guard.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie