Octavian Ţîcu: Cu aşa guvernare ca cea de la Chişinău, Rusia nici n-are nevoie să înceapă război în Moldova, pentru că deja l-a câştigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Ţîcu

Fostul deputat Octavian Ţîcu a criticat guvernarea de la Chişinău pentru reacţia pe care a avut-o Ministerul de Externe în contextul votului APCE, prin care Transnistria a fost declarată „zonă de ocupaţie rusă”. Potrivit lui, cu aşa guvernare, Rusia nici nu trebuie să înceapă un război împotriva Moldovei, pentru că deja e ca şi câştigat.

„Se pare că servilismul şi obedienţa lui Homo Moldovanus faţă de Rusia nu cunoaşte limite, iar condiţia lui de umilire şi umilinţă continuă să uimească Europa şi lumea. Ce flagrant contrastează această ipostază jalnică cu eroismul şi sacrificiul ucrainenilor. Nu vorbesc de mercenarii politici aflaţi în serviciul Rusiei, pe care-i ştim şi care nu prea se ascund, pentru că fac pe faţă jocul Moscovei. Vorbesc de cei care au cerşit votul proeuropean şi unionist, pentru a-l închina lui Putin”, a scris Octavian Ţîcu pe Facebook.

„Liderii Blocului ACUM, care în 2019 s-au dus să se poclonească lui Kozak; Andrei Năstase, care în 2019 a restabilit votul Rusiei la APCE; Natalia Davidovici, care tot la APCE „din greşeală” refuză să recunoască Transnistria teritoriu ocupat de Federaţia Rusă. Dar mai ales Nicu Popescu, discipolul lui Lavrov, expertul în "războiul civil" din R. Moldova, finul naşului Popov, despre care am scris de atâtea ori că nu ne reprezintă, dar care continuă să rămână acolo pentru că asta vrea Moscova. Aşa cum va rămâne şi după reacţia jalnică faţă de o decizie istorică a APCE, care a recunoscut Transnistria teritoriu ocupat de Federaţia Rusă. Cu aşa guvernare şi oameni plasaţi la guvernare şi în opoziţie, Rusia nici n-are nevoie să înceapă război în R. Moldova. Pentru că deja l-a câştigat”, a continuat Ţîcu.

Amintim că ministrul de Externe, Nicu Popescu, consideră că decizia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de a recunoaşte Transnistria drept zonă de ocupaţie rusă şi excluderea Rusiei din rândul membrilor Consiliului Europei reprezintă o opinie politică adoptată într-o declaraţie care vizează, în primul rând, situaţia din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare