Octavian Armaşu: Există bani suficienţi pentru creşterea salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, dă asigurări că resurse financiare pentru implementarea reformei salariale există, motivând prin creşterea încasărilor la bugetul de stat. Afirmaţia a fost făcută la postul public de televiziune Moldova 1, în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, transmite IPN.

„Această creştere a încasărilor a fost posibilă datorită unor reforme care s-au făcut în domeniul administrării fiscale şi vamale. S-au făcut reforme serioase, s-au eliminat foarte multe elemente negative care au existat în trecut. Acum, FISC-ul şi Vama s-au restructurat, activează mai eficient şi anul acesta, de exemplu, la FISC avem o creştere a încasărilor de 20%”, a spus oficialul.

Potrivit lui, încasările la buget cresc mai repede decât creşterea economică datorită faptului că s-a reuşit lărgirea bazei fiscale, mărind gradul de conformare. 

„Sau mai simplu vorbind, prin faptul că mai multă lume începe să plătească impozite. Respectiv, apar bani la buget şi aceste creşteri se transformă în posibilitate de a face o reformă a sistemului de salarizare”, a declarat ministrul. El recunoaşte că nu creşterea economică a stat la baza reformei salariilor.

Expertul economic Viorel Gârbu susţine că majorările salariale nu sunt esenţiale. Se propune în trei ani ca salariile să crească în medie cu 30%, ceea ce nu este o creştere foarte mare comparativ cu perioada anterioară.

„În opinia mea, principalul succes al acestui proiect este că s-a reuşit să vină cu o abordare unică în tot sistemul bugetar. Dar trebuie de analizat, dacă este bine sau nu acest lucru. Pe de o parte, creşterile salariale, atunci când ele se produc, trebuie să vizeze toţi bugetarii, pe de altă parte, această uniformizare nu întotdeauna generează performanţe”, a spus Viorel Gârbu. Potrivit expertului, creşterea economică de 4,5% nu este atât de mare ca să permită creşterea salariilor.

Lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, consideră că reforma salariilor, anunţată de preşedintele Partidului Democrat (PDM), controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, „seamănă foarte mult a campanie electorală”. În opinia ei, dacă există temei de majorare a salariilor, acest lucru trebuia făcut cu mult timp înainte, dar nu cu două luni înainte de campania electorală.

Liderul PDM, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi, 23 octombrie, că Guvernul iniţiază „reforma salarizării”, iar din 1 decembrie 2018, salariile bugetarilor ar urma să crească pentru unele categorii cu 90%. Democratul justifică această reformă prin faptul că economia ţării se află într-o ascensiune.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie