O şansă la viaţă pentru bebeluşii abandonaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În câteva zile, la Institutul Mamei şi Copilului va fi deschis primul baby box din ţară. În acelaşi timp, deputaţii din Comisia juridică au avizat recent un proiect ce prevede absolvirea de răspundere a mamelor care-şi vor lăsa copiii în cutiile speciale.

Autorităţile speră că astfel nou-născuţii părăsiţi de părinţi să nu mai ajungă în tomberoane, dar să fie salvaţi şi, ulterior, înfiaţi.

În toate maternităţile din Uniunea Europeană există asemenea încăperi, spune vicedirectorul institutului Mamei şi Copilului, Petru Stratulat. „Este o cameră situată la primul etaj al maternităţii. Mama care decide să renunţe la copil poate veni acolo, îl aşează într-un incubator încălzit, iar personalul nostru îl duce în Reanimare. În felul acesta minimizăm orice riscuri ca bebeluşul să răcească sau să sufere alte complicaţii în urma abandonului“, mai adaugă Stratulat.

Incubator cu alarmă

Reporterii „Adevărul“ au mers la spital pentru a vedea cum arată acest baby box. Camera este amenajată la circa 20 de metri de intrarea principală în maternitate. Trei angajate ale spitalului aranjau spaţiul verde. Potrivit şefului de şantier, în a doua jumătate a lunii intrarea în baby box va fi amenajat astfel încât mama să nu fie văzută atunci când îşi părăseşte nou-născutul.

Incubatorul este un model mai vechi, care va fi încălzit în permanenţă la 37 de grade Celsius. De îndată ce copilul e aşezat în dispozitiv, în cabinetul personalului din Reanimare va fi activată o alarmă. Apoi pot intra în încăpere, de unde preiau micuţul, pe care-l vor ţine sub supraveghere.

„În incubator pot sta şi doi bebeluşi. Părinţii care-şi abandonează copiii vor aşeza micuţul printr-o fereastră specială decupată în uşă. Camera va fi ventilată şi, pe partea interioară, supravegheată cu o cameră video“, a susţinut şi inginerul spitalului, Tudor Buduchi.

De la începutul acestui an zeci de bebeluşi moldoveni au fost abandonaţi de părinţii lor. Potrivit deputatului Valentina Stratan, membră a Comisiei parlamentare de protecţie socială, sănătate şi familie, mamele care renunţă la copiii lor o fac, în special, din pricina împotrivirii familiilor din care provin. „Acest fenomen ţine de o serie de prejudecăţi, fiindcă suntem obişnuiţi să condamnăm. Multe mame renunţă la bebeluşi deoarece nu vor ca familiile lor să afle că au născut sau pentru că nu au cum să-i crească“, a precizat parlamentara.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi