Motorina se ieftineşte cu 30 de bani per litru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Motorina se comercializează la 616 staţii de alimentare. FOTO Arhivă Adevărul

Şapte companii petroliere au anunţat Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre ieftinirea motorinei în medie cu 30 bani pentru un litru. Vestea vine la două zile după ce a fost anunţată scumpirea benzinei cu 60 de bani per litru.

Astfel, preţul mediu al motorinei scade de la 16,47 lei per litru, în februarie curent, la 16,2 lei per litru. Potrivit unui comunicat de presă al ANRE, reducerea preţurilor de comercializare cu amănuntul a motorinei este cauzată de tendinţa de diminuare a preţurilor de achiziţie a acestui carburant, tendinţă care se prefigurează începând cu luna iunie 2015. Dacă în perioada ianuarie – mai 2015 preţul mediu al unei tone importate de motorină a crescut, în dolari, cu 18,3%, iar în lei cu 27,4%, atunci în prima jumătate a lunii iulie acest preţ a scăzut, faţă de nivelul mediu înregistrat în luna mai, în dolari SUA, cu 5,7% şi în lei cu 0,4%.

Potrivit datelor ANRE, aceasta este a şasea modificare a preţurilor de comercializare cu amănuntul a motorinei înregistrată anul curent. Pe parcursul lunii ianuarie preţurile la motorină s-au diminuat, faţă de luna anterioară, de trei ori succesiv în medie cu 4,8%. În luna februarie preţurile la motorină au fost modificate de două ori, prima dată aceste preţuri s-au majorat, faţă de luna ianuarie, în medie cu 4,9%, iar a doua oară s-au micşorat cu 0,6% şi au alcătuit în medie 16,47 lei per litru. Acest preţ mediu a fost menţinut de la sfârşitul lunii februarie şi până în prima jumătate a lunii iulie curent.

În prezent, pe piaţa produselor petroliere activează 85 de agenţi economici care deţin licenţe pentru comercializarea cu amănuntul a motorinei. Acest carburant se comercializează la 616 staţii de alimentare.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!