Moţiunea simplă pe numele ministrului Finanţelor a fost respinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Finanţelor rămâne în funcţie. FOTO Adevărul

Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, rămâne în funcţie. Moţiunea simplă pe numele acestuia, depusă de socialişti, nu a avut susţinerea necesară. Pentru demiterea ministrului au votat 28 de deputaţi, fiind nevoie de votul majorităţii parlamentarilor prezenţi pentru a fi demis.

Socialiştii au motivat înaintarea moţiunii prin faptul că economia Moldovei se sufocă de datorii, iar datoria internă şi externă a crescut considerabil. Autorii mai acuzau că situaţia în domeniul finanţelor publice este catastrofală, veniturile la bugetul de stat pentru primul trimestru al anului 2016 au scăzut.

Ministrul Octavian Armaşu a declarat în plen că sarcina sa primordială este de a depăşi criza economică, aceasta fiind încă foarte complicat de realizat. Oficialul a adăugat că trebuie asigurată stabilitatea macroeconomică ca deja în politica bugetar-fiscală din 2017 să se introducă prevederi de stimulare a creşterii economice şi de susţinere a mediului de afaceri.

Moţiunea în privinţa ministrului Finanţelor este a treia iniţiată de socialişti în ultima lună, care însă nu se bucură de susţinerea majorităţii parlamentare. Anterior deputaţii nu au susţinut o moţiune împotriva ministrului educaţiei, Corina Fusu, şi una împotriva ministrului apărării, Anatolie Şalaru. Pentru săptămâna viitoare urmează a fi examinată în plen moţiunea faţă de ministrul transporturilor, Iurie Chirinciuc.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă