Moţiune simplă împotriva judecătorilor CC. Comuniştii, revoltaţi pe avizul Curţii ce permite includerea limbii române în Constituţie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei şapte deputaţi din fracţiunea comuniştilor din Republica Moldova au semnat joi, 2 noiembrie, o moţiune simplă împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale. PCRM solicită demiterea acestora pentru că ar fi încălcat Constituţia în mai multe rânduri. Ultima picătura pe răbdarea comuniştilor a fost decizia CC de a da aviz pozitiv modificării articolului 13 din Legea Supremă, ce permite parlamentarilor să schimbe limba de stat în limba română.

„Actuala componenţă a Înaltei Curţi a politizat excesiv rolul acesteia, modificând în mai multe rânduri Constituţia, prin care şi-a arogat nişte competenţe ale Parlamentului Republicii Moldova. Mai mult ca atât, Înalta Curte şi-a permis să declare neconstituţionale unele prevederi constituţionale, contrar propriii practici, care stabilea că Înalta Curte va putea declara constituţionale toate actele legislative şi normative cu excepţia legilor constituţionale”, a declarat deputatul PCRM Elena Bodnarenco. 

Ea a mai adăugat că judecătorii CC nu au dreptul să-şi aroge competenţe străine: „O astfel de manifestaţie încalcă principiul constituţional al separărilor puterilor de stat”.

Comuniştii afirmă că s-au consultat cu cetăţenii ţării, inclusiv cu minorităţile naţionale, aceştia declarându-se împotriva limbii române ca limbă de stat.

Pentru ca moţiunea de cenzură să fie inclusă pe ordinea de zi şi să fie supusă dezbaterilor, ea trebuie să fie semnată de către cel puţin 15 deputaţi.

Curtea Constituţională s-a pronunţat marţi, 31 octombrie, asupra solicitării unui grup de deputaţi, dând aviz pozitiv proiectului de lege privind modificarea articolului 13 din Constituţie, prin care sintagma „limba moldovenească” să fie înlocuită cu sintagma „limba română”, transmite IPN.

Igor Dodon a criticat decizia Curţii Constituţionale de marţi, 31 octombrie. Preşedintele afirmă în Constituţia ţării, în datele recensămîntului populaţiei, dar şi în arhivele medievale este indicată limba moldovenească drept limba istorică a poporului moldovenesc.

De asemenea, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova anunţă că se va împotrivi tentativei de a înlocui sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” în Constituţia ţării.

Şi vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitrii Rogozin, a comentat decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău. Oficialul rus afirmă că decizia respectivă nu ar trebui să ne uimească, deoarece judecătorii Curţii deţin paşapoarte româneşti.

„De ce să ne mire? Din şase membri ai Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, cinci sunt români, conform paşaportului”, a menţionat Dmitrii Rogozin pe pagina sa de Facebook

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews