Moldovenii sărbătoresc păgâneşte. „Paştele Blajinilor înseamnă fericire. În cimitir nu se intră cu mâncare şi băutură”

În prima duminică după Paşti, cimitirele sunt invadate de creştinii care vin să le spună „Hristos a Înviat” şi celor plecaţi dintre noi. Tabloul este cunoscut: mâncare multă, unul sau mai multe pahare de vin luate „de sufletul morţilor” şi pomene generoase aşezate pe morminte.

Aceste practici însă sunt mai mult păgâne şi exagerate, explică parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău, Pavel Borşevschi, care ne spune că la cimitir se duce doar cu ouă roşii, lumânări şi cozonac.

Care este originea şi semnificaţia sărbătorii Paştele Blajinilor?

De fapt, Paştele Blajinilor nu poate fi numită sărbătoare, e o necesitate a noastră, o împlinire a poruncii lui Dumnezeu care spune să ne cinstim părinţii ca să ne fie bine pe pământ. În perioada Postului Mare, dacă pleca cineva în veşnicie, era petrecut degrabă la cimitir, de multe ori chiar şi fără preot, ca să nu strice atmosfera deosebită de pocăinţă în Postul Mare. După Paşti, o săptămână nu se mergea la cimitir, se făcea slujbă în toată ziua, cu batere de clopote, cu bucurie. Numai după duminica Tomei, în care îl sărbătorim pe Sf. Apostol Toma, luni sau marţi, ne ducem cu bucurie la cei fericiţi, trecuţi în lumea de dincolo. Paştele Blajinilor asta înseamnă - fericire.

Cum se duce la cimitir? La noi mormintele sunt pline cu pomene, flori de plastic, coroane…

La mormânt se duce doar cu flori vii, nu cu cele din plastic. Dacă un băiat i-ar oferi unei domnişoare flori din plastic, sigur nu se mai căsătoreşte cu el. E acelaşi lucru - niciun răposat nu va fi mulţumit de nişte flori care nu au legătură cu viaţa. Numaidecât luăm crucea! Primul lucru pe care îl face când ajungem la mormânt e să sărutăm crucea, care se pune la capul răposatului, apoi le zicem „Hristos a Înviat!”. Fiţi siguri că ei aud acest salut al nostru. După care tămâiem de trei ori mormântul. Cântăm „Hristos a Înviat”, care e cântarea bucuriei, dar nu dăm un ceaun de pomană. Ne ducem cu lumânări aprinse din ceară, cu tămâie, cu flori vii, ouă roşii şi cozonac, simbolul trupului înmiresmat al lui Iisus.

Care e rostul zecilor de pahare de vin băute „de sufletul morţilor”? Cum îi ajută acestea pe răposaţi?

Biserica a zis întotdeauna că fără discernământ nu este nicio faptă bună. Să fii în stare de ebrietate în cimitir este strigător la cer. Acolo trebuie să te rogi pentru cel răposat, dar dacă acţiunile noastre sunt greşite, nu facem decât să-i supărăm pe cei care nu mai sunt lângă noi. Cuvântul „cimitir” în limba greacă înseamnă dormitor, iar noi în dormitor nu intrăm cu mâncare sau băutură, la fel cum nu intrăm nici în altar. Or, altarul şi cimitirul sunt egale; reprezintă nişte case ale rugăciunii - nu se bea, nu se mănâncă, nu se boceşte… Bocetele reprezintă un plâns fără nădejde care nu întăreşte inima în credinţa lui Hristos, ci dimpotrivă, o deşartă de orice nădejde.

Unele surse menţionează că originile sărbătorii sunt păgâne. Cât de adevărate sunt aceste afirmaţii?

Într-adevăr, păgânii îşi îmormântau oamenii cu tot cu vase pline de mâncare pe care le aşezau la capul răposatului. Aşa fac unii şi astăzi, considerând că este creştineşte, dar se înşală.  Mâncarea la cimitir este o tradiţie păgânească. Dacă aţi hrănit un om flămând, dacă aţi îmbrăcat un om gol, dacă aţi fost în spital, în temniţă să ajutaţi pe cineva - acestea sunt fapte creştineşti, dar nu înfăptuite în cimitir. În această zi se obişnuieşte ca mormintele să fie stropite. Este, de asemenea, o tradiţie veche creştină, pe care noi o continuăm, dar ea vine din Vechiul Testament. De fapt, în vremurile trecute, nu se stropeau mormintele, ci erau însemnate cu apaos, un amestec de untdelemn şi vin făcut în ziua Sfântului Maslu.

De fapt, are rost să mergem la cimitir, dacă acolo odihnesc osemintele celor dragi şi nu sufletele acestora?

Oamenii nu înţeleg exact relaţia trupului cu sufletul, care este foarte importantă. Trupul pentru suflet este cămara. Pănă la a doua venire a lui Iisus pe pământ, ele se despart, dar noi le preţuim în mod egal. De asta interzicem categoric să puneţi orice pe morminte. Se pune numaidecât crucea, care nu trebuie aşezată oriunde, ci doar la capul răposatului. Se mai obişnuieşte plasarea crucilor în locul unde o persoană şi-a pierdut viaţa, pe marginea drumului. Oamenii cred că acolo rămâne sufletului răposatului - lucru greşit. Sufletele ajung la Dumnezeu. În mormânt, trupul se desface ca bobul de grâu ca să dea viaţă nouă. Noi vom învia cu trupurile, deci nu avem voie să ne batem joc nici de trupurile noastre, nici de ale altora.