Moldovenii nu renunţă la încălzirea cu lemne, chiar dacă jumătate din satele republicii sunt conectate la gaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi moldoveni se încălzesc iarna cu lemne, chiar dacă peste 56% din satele Republii Moldova au fost conectate la conducte de gaz. Lemnul este foarte solicitat chiar dacă preţul acestuia este în continuă creştere în ultimii ani.

Deşi peste 56% din satele Republicii Moldova au fost conectate la conducte de gaz, volumul de lemne pentru foc a crescut constant timp de 5 ani, cu aproape 63 de mii de metri cubi. Potrivit datelor furnizate de Agenţia „Moldsilva” în anul 2011 au fost comercializate peste 377 de mii de metri cubi de lemn de foc.

Conform unui studiu realizat de către Programul ENPI FLEG în colaborare cu „Moldsilva”, media consumului anual de masă lemnoasă este mai mare în zona de sud – 2,32 metri cubi, în zona de centru este de 1,27 metri cubi, iar la nord e cea mai mică – de 0,74 metri cubi. Cea mai mare parte a lemnului, 74% este folosit ca lemne de foc.

Până în anul 2011 preţul de piaţă al lemnului era de 340-400 lei/metru ster, iar din anul 2011 – 390-450 lei/metru ster. Creşterea preţului a fost determinată de faptul că în perioada respectivă, mai ales toamna, când au loc lucrările de recoltare a masei lemnoase, s-a majorat preţul la carburanţi şi lubrifianţi, iar utilajul care taie şi doboară arborii consumă carburanţi. „Moldsilva” susţine că cele mai multe solicitări de procurare a lemnului de foc sunt în perioadele octombrie-martie, iar cea mai solicitată specie este salcâmul, transmite Info-Prim Neo.


 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai