Moldova nu este afectată de sistarea livrărilor de gaze ruseşti către Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumatorii din Republica Moldova nu sunt afectaţi de sistarea livrărilor de gaze ruseşti spre Ucraina, întrucât nu a fost întrerupt tranzitul de metan spre statele din Balcani şi Turcia, susţin surse din cadrul Ministerului Economiei.

Decizia gigantului rus Gazprom de a sista livrările de gaze naturale către Ucraina, pentru că întreprinderea Naftogaz nu a achitat cel puţin o parte din datoria acumulată, nu a dus la reducerea livrărilor de gaze spre alte state.

"Întreaga cantitate de gaze naturale pentru consumatorii europeni este livrată şi solicităm Naftogaz să asigure tranzitul", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Gazprom, Sergei Kupriyanov.

Yuri Prodan, ministrul ucrainean al Energeticii a precizat pentru ziarul rus Vedomosti că Gazprom a redus la zero livrările de gaze în Ucraina.

"În prezent se fac livrări de gaze doar spre Europa în volum de 185 de milioane de metri cubi de gaze. Noi garantăm că acest volum ajunge la consumatorii europeni“, a declarat ministrul ucrainean.

Autorităţile de la Chişinău susţin că în prezent ţara noastră nu este afectată de sistarea livrărilor de gaze spre Ucraina. Totodată ele spun că doar în cazul sistării livrărilor prin conductele de tranzit spre statele din Balcani şi Turcia, ţara ar putea fi afectată. În prezent consumul zilnic de gaze al Republicii Moldova (fără regiunea separatistă) este de circa un milion de metri cubi de gaze, de cinci-şase ori mai puţin decât în perioada rece a anului.

Totuşi Gazprom nu exclude eventuale probleme în livrarea de gaze. ''Comisia Europeană a fost informată în legătură cu posibile perturbări în tranzitul de gaze în cazul în care Naftogaz ar preleva din gazele destinate tranzitului'', a indicat Gazprom.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări