Misterul furtului de la BEM nu va fi elucidat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Experţii spun că această comisie creată pentru elucidarea situaţiei din sectorul bancar a încurcat şi mai mult iţele. FOTO Adevărul

Experţii sunt sceptici în ceea ce priveşte activitatea comisiei parlamentare pentru elucidare situaţiei de la Banca de Economii şi din sistemul bancar în ansamblu. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Preşedintele Asociaţiei „Justiţie şi Dreptate”, Ion Dron, a făcut referinţă şi la alte comisii parlamentare abilitate cu investigarea anumitor cazuri. „Mi-i teamă că şi această comisie ne va arunca praf în ochi şi nu va aduce lumină la fel cum s-a întâmplat şi în cazul comisiilor pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 sau a omorului din Pădurea Domnească. În ultimul caz comisia parlamentară mai mult a încurcat iţele decât să facă lumină. În cazul Băncii de Economii aşteptăm ca această comisie să nu-şi ia atribuţiile procurorilor, dar să ne răspundă, dacă există carenţe în legislaţie care au permis această delapidare de proporţii sau, dacă legea este bună, atunci cum a fost posibilă ca ea să fie încălcată. Totodată, să ne spună şi cine sunt autorii delapidării”, a spus juristul.

Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, Alecu Reniţă, a opinat că în delapidarea de la BEM ar putea fi implicată Moscova. „Chiar dacă s-au declarat independente, fostele republici sovietice rămân dependente de Rusia. A fost format un sistem hibrid ca „matrioşka” rusească. Este destul să fie zdruncinată păpuşa –mamă şi se rostogolesc toate celelalte păpuşi din interior. Se ştie că cei mai mari corupţi din statele ex-sovietice, cum ar fi fostul preşedinte ucrainean Ianukovici, şi-au găsit refugiu la Moscova. Nu este exclus că cei care au jefuit BEM să fie adăpostiţi şi protejaţi mai apoi de Moscova”, a opinat Reniţă.

Jurnalistul Ion Terguţă a opinat că vina pentru furtul de la Banca de Economii o purtăm noi toţi. „Nu este pentru prima dată când au fost furaţi cetăţenii prin intermediul Băncii de Economii. Prima dată s-a întâmplat când oamenii şi-au pierdut economiile de o viaţă după devalorizarea şi anularea rublei sovietice. De data aceasta s-a întâmplat la noi acasă, au făcut-o oamenii noştri sub ochii noştri” a declarat Terguţă.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”