Ministrul român de Externe: E total greşit să vorbim despre "românizarea" Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titus Corlăţean, ministrul de Externe al României

România şi Republica Moldova au o istorie şi cultură comună, de aceea e total greşit să se vorbească despre “românizarea” statului vecin, ai cărui cetăţeni îşi pot decide viitorul în mod liber, a declarat ministrul de Externe, Titus Corlăţean, într-un interviu acordat agenţiei ruse Interfax, cu prilejul vizitei sale la Moscova.

“Consider că e total greşit să se vorbească despre "românizarea" Republicii Moldova, în condiţiile în care avem o istorie, cultură, tradiţii comune cu majoritatea populaţiei acestei ţări, vorbim aceeaşi limbă – româna. În plus, discuţiile referitoare la identitatea Republicii Moldova trebuie abordate cu atenţie, într-un mod echilibrat şi fiind gata de a asculta opiniile specialiştilor – istoricilor, lingviştilor şi academicienilor. La urma urmelor, aceste discuţii trebuie să aibă loc la nivelul populaţiei, institutelor (politice, culturale, din domeniul educaţiei) şi al societăţii civile din Republica Moldova, cu susţinerea comunităţii academice“, a răspuns Titus Corlăţean, fiind întrebat dacă autorităţile ruse au motive să fie îngrijorate de "românizarea" Republicii Moldova şi dacă perspectivele unirii cu România sunt reale.

Oficialul a precizat în interviul pentru Interfax că mult mai important este procesul de modernizare şi tranformare profundă prin care trece în prezent Republica Moldova, care este unul democratic, european. Corlăţean a precizat că România sprijină parcursul european al Republicii Moldova.

“În ceea ce ne priveşte, poziţia noastră faţă de Republica Moldova constă în susţinerea integrării europene, ţinând cont de voinţa politică în acest sens a Chişinăului. Sprijinul României se concretizează prin toate acţiunile noastre, prevăzute de mecanisme de cooperare bilaterală pe termen mediu şi lung, cum ar fi Parteneriatul strategic în scopul integrării europene a Republicii Moldova, precum şi comisiile bilaterale parlamentare şi interguvernamentale privind integrarea europeană”, a mai spus ministrul.

Corlăţean a mai adăugat că cetăţenii Republicii Moldova, ca şi în trecut, vor fi liberi să aleagă propriul viitor. "Acesta este un alt motiv pentru care nu se poate vorbi despre "românizare". Vorbim despre libera alegere a populaţiei Republicii Moldova şi indiferent de care va fi acea alegere, noi toţi avem datoria de a o respecta".

Vizita oficială la Moscova a ministrului român de Externe, Titus Corlăţean, are loc în perioada 8-10 iulie, deplasarea fiind efectuată la invitaţia omologului său rus, Serghei Lavrov.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare