Ministrul pentru Europa al Marii Britanii: „Susţinem Moldova în efectuarea reformelor necesare pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Lidington, ministrul britanic pentru Europa FOTO: Arhivă

David Lidington, ministrul pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii se află într-o vizită de două zile la Chişinău. În cadrul întrevederii cu Natalia Gherman, ministrul de Externe al Republicii Moldova, oficialul de la Londra a menţionat că Marea Britanie susţine parcursul europena al ţării noastre.

Potrivit Nataliei Gherman, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în cardul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, despre rezultatele summitului de la Vilnius unde Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE, despre reformele din ţara noastră, dar şi despre relaţiile economice dintre cele două ţări. „Am vorbit despre atragerea investiţiilor britanice în Republica Moldova. Marea Britanie a investit deja în ţara noastră. Am vorbit despre extinderea acestei colaborări. Totodată, am discutat şi despre posibilitatea de a coopera în structurile europene şi internaţionale“, a declara Natalia Gherman.

La rândul său, David Lidington a menţionat că Regatul Unit al Marii Britanii susţine parcursul european al ţării noastre. „Mă bucur foarte mult că am revenit în Republica Moldova. Când mă pregăteam să vin la Chişinău, ambasadorul mi-a spus că totul s-a schimbat, că ţara e mai europeană decât acum trei ani. Vreau să reafirm suportul Marii Britanii în ceea ce priveşte parcursul european şi reformele efectuate în Republicii Moldova. Suntem angajaţi să susţinem Republica Moldova în efectuarea reformelor necesare pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE“, a menţionat oficialul de la Londra.

Totodată, David Lidington a vorbit şi despre investiţiile britanice în Republica Moldova. „În această dimineaţă m-am întâlnit şi cu mai mulţi oameni de afaceri britanici şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor. Sper că vom vedea mai mulţi oameni de afaceri britanici interesaţi să investească în Republica Moldova“, a mai declarat oficialul de la Londra.

Astăzi, David Lidington va ţine un discurs „Moldova, Uniunea Europeană şi reforma“.
 

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”