Ministerul Justiţiei a refuzat înregistrarea organizaţiei „Căzăcimea Găgăuziei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Justiţiei a refuzat înregistrarea organizaţiei. FOTO Arhivă

Ministerul Justiţiei a refuzat înregistrarea organizaţiei obşteşti „Căzăcimea Găgăuziei“ motivând că statutul acesteia contravine Constituţiei şi normelor legale.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Justiţiei, la baza acestei hotărâri stă Legea cu privire la asociaţiile obşteşti, care interzice constituirea unor organizaţii paramilitare şi a formaţiunilor armate. Ca urmare a examinării actelor depuse la dosar de către solicitanţi, precum şi a activităţii unor structuri similare din raioanele din stânga Nistrului şi străinătate, s-a constat că fondatorii acestei organizaţii intenţionează să-i confere un asemenea caracter.

În comunicat ce menţionează că forma paramilitară de asociere e o trăsătură binecunoscută a vieţii căzăceşti. Mai mult ca atât, participarea cazacilor ruşi în conflictul armat din 1992, ca element al unei agresiuni militare străine definită ca atare şi condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, au constituit un atentat la adresa suveranităţii Republicii Moldova şi a tuturor normelor dreptului internaţional.

Totodată, solicitanţii au prezentat pentru înregistrare un dosar incomplet, din care lipseşte cererea de înregistrare a statutului, care trebuie semnată de toţi membrii organului de conducere şi actul ce confirmă acordul proprietarului de a pune la dispoziţia organizaţiei imobilul în care aceasta urmează să-şi facă sediu. De asemenea, în statut au fost incluse activităţi improprii unor organizaţii obşteşti, se mai menţionează în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”