Milioanele lui Platon, uitate de Urechean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veaceslav Platon susţine că a susţinut AMN în alegeri

Ex-deputatul Veaceslav Platon a dezvăluit, într-o emisiune la Publika TV, că a finanţat cu milioane de dolari Alianţa Moldova Noastră în campania pentru alegerile parlamentare. La rândul său, liderul formaţiunii desfiinţate, Serafim Urechean, se întreabă de ce fostul său coleg a ieşit cu aceste declaraţii abia după ce Curtea de Conturi a prezentat un raport despre contractele dubioase ale Băncii de Economii, unde businessmanul a

„Unele persoane, pe care nu vreau să le numesc acum, mi-au propus să colaborez în problema cu Banca de Economii. N-am acceptat niciun dialog şi iată rezultatul. Omul poate să declare ce vrea, mai ales dacă este un personaj iresponsabil", a declarat preşedintele Curţii de Conturi pentru „Adevărul".

Fostul lider al AMN nu neagă, totuşi, că Veaceslav Platon a contribuit în campania electorală. „Nu neg că dumnealui a avut anumite cheltuieli. A fost responsabil de o zonă, probabil acolo a făcut donaţii. Dacă-i aşa, aceste lucruri sunt fixate în rapoartele pe care le-am prezentat în modul stabilit de lege", a menţionat el.

Pe de altă parte, Iurie Ciocan, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, susţine că în rapoartele financiare prezentate de formaţiune nu figurează numele lui Platon. Centrul Anticorupţie s-a autosesizat referitor la declaraţiile omului de afaceri şi a pornit propria investigaţie.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort