Mihai Ghimpu: „Negocierile au ajuns pe malul râpei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Ghimpu este categoric: PL nu-l va vota pe Vlad Filat în funcţia de premier

Negocierile pentru formarea unui nou guvern bat pasul pe loc. Liberal-democraţii insistă pe candidatura lui Vlad Filat la funcţia de premier, liberalii nu-l vor nici în ruptul capului, în timp ce democraţii n-au de gând să voteze vreun candidat până nu va fi creată o majoritate parlamentară.

„Considerăm că Vlad Filat are toate capacităţile necesare de a conduce o nouă echipă guvernamentală. Chiar dacă astăzi nu există o majoritate certă care i-ar susţine candidatura, sperăm că în calitate de premier desemnat va reuşi în perioada de 15 zile, acordată de Constituţie, să-şi adune echipa şi să să-şi prezinte în Parlament cabinetul şi programul, care ar putea fi susţinute de cel puţin 51 de deputaţi“, a declarat liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, după consultările cu preşedintele Nicolae Timofti.

Democraţii văd însă o altă ordine: mai întâi majoritatea parlamentară, apoi Guvernul. „PD nu va vota nicio candidatură propusă la funcţia de premier, fie acesta Vlad Filat, fie altcineva. Un guvern format fără un suport stabil din partea Parlamentului înseamnă ineficienţă, lipsă de activitate, lipsă de rezultate. Noi nu tindem să formăm pentru a ne păstra fotoliile şi a proteja afaceri în detrimentul legii. Nu avem nevoie de un guvern care ar face mult fum şi mai puţine acţiuni. Merită să formăm o guvernare care ar ţine cont de greşelile din trecut şi ar veni până la următoarele alegeri cu rezultate“, a spus liderul PD, Marian Lupu.

La un pas de anticipate

Liberalii sunt categorici. „Nu poate fi prim-ministru un om care a trădat poporul în anul hotărâtor pentru integrarea europeană. Legea nu-i veşnică, se pot schimba hotărârile, dar ceea ce ţine de Filat – nu. El este cel care a provocat anticipatele. Care era sensul să distrugi alianţa şi să vrei AIE 3?“, s-a întrebat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.  „Negocierile au ajuns taman pe malul râpei, acolo unde s-a trădat. A rămas să facem un pas ca să fim pe fundul râpei“, a adăugat el.

Preşedintele le-a mai dat timp de gândire. „Sper să ieşim din situaţie fără anticipate. Alegerile înseamnă cheltuieli suplimentare, care mai bine ar fi direcţionate spre majorarea pensiilor“, a subliniat Nicolae Timofti. 

Mai mulţi analişti politici cred însă că şansele ca liderii din fosta AIE să se împace sunt minime, iar alegerile anticipate sunt inevitabile. „Alegerile sunt o soluţie democratică şi rezolvă o situaţie de criză, în condiţiile în care partidele nu mai pot convieţui“, apreciază Corneliu Ciurea, expert IDIS Viitorul.

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%