Maia Sandu a anunţat ce se va întâmpla dacă Guvernul Gavriliţa va obţine votul de încredere al Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă candidatura înaintată pentru funcţia de premier, Natalia Gavriliţa, va fi votată, se va reveni la căutarea soluţiei pentru declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, „pentru că acest Guvern, oricât de bun, dacă nu are sprijin în Parlament, atunci acţiunile sale sunt limitate”. Declaraţiile au fost făcute de preşedintele Maia Sandu într-un live pe Facebook, înainte de a se întâlni cu diaspora din Franţa, transmite IPN.

„Un Guvern bun vine cu legi bune, pregăteşte aceste legi, dar merge în Parlament şi cere susţinere pentru aceste legi şi, dacă nu este o majoritate parlamentară care să susţină propunerile de legi, atunci aceste legi nu se materializează şi nu pot ajuta cetăţenii”, a adăugat Maia Sandu. Preşedinte spune că a numit un candidat la funcţia de premier în care are încredere şi ştie că Natalia Gavriliţa va fi un prim-ministru bun în situaţia în care va fi votată. Va veni cu un program bun şi cu o echipă bună.

Maia Sandu a declarat că răspunsul la întrebarea dacă vor avea loc alegeri parlamentare anticipate este în Parlament. Dacă Parlamentul nu votează de două ori pentru un candidat la funcţia de prim-ministru, se poate declanşa procesul de dizolvare a Parlamentului şi se numeşte data alegerilor parlamentare anticipate.

„Eu consider că avem nevoie de alegeri anticipate, pentru că ceea ce avem acum în Parlament este împotriva cetăţenilor. Nu avem o majoritate care să ia decizii în favoarea cetăţenilor, care să aprobe legi pentru oameni, care să susţină reforma justiţiei, care să susţină combaterea corupţiei şi care să susţină un Guvern bun, care să lucreze pentru oameni. Noi avem nevoie şi de Guvern, avem nevoie şi de Parlament, mai ales de majoritate parlamentară care să funcţioneze”. Potrivit Maiei Sandu, ieşirea din actualul impas politic se poate produce doar prin alegeri anticipate, care să fie organizate corect şi liber, şi la care oamenii să nu mai voteze hoţi, ci oameni cinstiţi.

Candidatul la funcţia de premier, Natalia Gavriliţa, urmează să vină în Parlament în această săptămână sau săptămâna viitoare cu programul şi cabinetul de miniştri propus.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG