Mai mulţi elevi din clasele primare din Republica Moldova fac temele online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de câteva zile, elevii din clasele primare de la Liceul teoretic „Silvian Lucaci” din oraşul Costeşti, raionul Râşcani, fac temele online. Violeta Jigaran, învăţătoare de clasele primare, spune că şi părinţii se implică. A fost stabilit un orar de activitate, iar învăţătoarea, la o anumită oră, le dă elevilor însărcinările, pentru care le este alocat timp. Ulterior, temele sunt expediate învăţătoarei pentru verificare.

Violeta Jigaran a menţionat că tot online le oferă copiilor şi explicaţiile legate de lecţii, cum ar fi tălmăcirea cuvintelor noi sau a exerciţiilor la matematică. Pedagogul spune aceste lucruri sunt posibile după ce şcoala, în procesul de renovare, a fost dotată cu echipament necesar, inclusiv laptopuri, table interactive. Acum, fiind acasă, foloseşte laptopul din dotare.

Liceul este una dintre instituţiile de învăţământ general renovate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în cadrul Proiectului „Reforma Învăţământului în Moldova”, finanţat de Banca Mondială, precizează un comunicat de presă al proiectului, citat de IPN.

În Liceul Teoretic „Silvian Lucaci” studiază 364 de elevi. „Trecem printr-o perioadă dificilă, măsuri excepţionale anunţate de autorităţi. Procesul de studii a fost suspendat în instituţie. Noi, însă, continuăm să menţinem legătura cu elevii, deţinem controlul asupra situaţiei şi, datorită dotării tehnice de care dispune şcoala, am reuşit să organizăm procesul de studii la distanţă. Cadrelor didactice li s-au alocat laptopuri, fiecare învăţător lucrează de acasă, menţinând conexiunea cu elevii”, a menţionat directoarea liceului, Lilia Iachimciuc, citată în comunicatul proiectului.

În total, în cadrul Proiectului „Reforma Învăţământului în Moldova”, şase instituţii au fost renovate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, iar altele 17 sunt renovate prin intermediul Instituţiei Publice „Fondul de Investiţii Sociale”. Potrivit FISM, investiţiile pentru fiecare şcoală aflată în proces de renovare se ridică la 700 de mii de dolari.

Proiectul „Reforma Învăţământului în Moldova”, finanţat din împrumutul preferenţial acordat de Banca Mondială, a fost lansat în aprilie 2013. Iniţial durata proiectului a fost prevăzută până în august 2018, ulterior aceasta a fost extinsă până în aprilie 2022. Bugetul total al proiectului este de circa 50 de milioane de dolari.

https://www.ipn.md/ro/mai-multi-elevi-din-clasele-primare-fac-temele-online-7967_1072275.html

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”