Liberalii vor să interzică discursurile în limba rusă în Parlament şi accederea în Legislativ a deputaţilor care nu cunosc limba româna: Au avut timp suficient să o studieze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu

Partidul Liberal a propus Parlamentului un proiect de lege privind modificarea unor acte legislative care va avea scopul să oblige candidaţii la funcţia de deputat să cunoască limba română. În caz contrar, aceştia nu vor avea dreptul să acceadă în Legislativ.

În plus, prin iniţiativa respectivă de modificare a Codului Electoral şi a Regulamentului Parlamentului, liberalii vor să interzică traducerea documentelor de lucru ale Parlamentului în limba rusă, precum se practică actualmente, dar şi să interzică discursurile în rusă de la tribuna plenului.

Potrivit liberalilor, în cei 27 de ani de independenţă, „reprezentanţii minorităţilor naţionale au avut timp suficient să studieze şi să posede limba statului suveran în care locuiesc”.

Liberalii susţin că aceste modificări nu necesită costuri suplimentare, ba chiar ar urma să contribuie la reducerea cheltuielilor Parlamentului cu peste 1.5 milioane de lei, „generate de traducerile documentelor de lucru ale Parlamentului în limba rusă”.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Mara Bănică în scandalul momentului, care îl are în prim-plan pe dr. Cristian Andrei: „Susține că are probe legate de abuzul doctorului Cristian Andrei asupra mea”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Trigonul Luna — Uranus schimbă radical viața a trei zodii din horoscop
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă