Kremlinul reacționează la decizia Chișinăului privind desfacerea acordului centrelor culturale: ,,Este regretabil”

0
Publicat:

Kremlinul, prin intermediul purtătorului de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a reacționat la denunțarea acordului privind instituțiile culturale, inclusiv a Centrului Cultural Rus de la Chișinău, subliniind că Guvernul Republicii Moldova continuă politica de antagonizare a Rusiei.

Dmitri Peskov a reacționat în cazul deciziei Chișinăului. FOTO: Profimedia

,,Este regretabil că autoritățile moldovene continuă să antagonizeze țara noastră, să nege tot ce are legătură cu Rusia, în detrimentul intereselor unei părți semnificative, dacă nu chiar a majorității populației Republicii Moldova”, a afirmat Dmitri Peskov. 

Decizia Guvernului moldovean 

Guvernul condus de Alexandru Munteanu s-a întrunit în prima ședință și a denunțat acordul cu Executivul Rusiei privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, considerat „un instrument pentru promovarea unor narative distorsionate”.

Ministrul Culturii al Republicii Moldova, Cristian Jardan, a declarat că, în urma războiului declanșat de Moscova împotriva Kievului și în contextul războiului hibrid dus de Rusia împotriva Republicii Moldova, acordul ar putea servi drept „instrument pentru promovarea unor narative distorsionate de către Federația Rusă, reprezentând un risc la adresa securității informaționale a țării”.

Vizat de denunțarea acestui acord este Centrul Cultural Rus, iar ministrul Cristian Jardan, a subliniat că „Centrul Cultural Rus nu era nicidecum cultural, era un centru sub acoperirea căruia se desfășurau activități de subminare a suveranității Republicii Moldova”.

Centrul Cultural Rus din centrul Chișinăului a fost fondat în 2009, acesta fiind deschis pe fondul acordului ,,privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, sub administrarea directă a Ambasadei ruse”.

,,Centrul este finanțat de către Agenția Rusă Rossotrudnicestvo, instituție aflată în subordinea directă a președinției ruse și introdusă în sancțiuni internaționale, fiind calificată de UE drept „principala agenție de stat care proiectează puterea soft a Kremlinului și influența sa hibridă, inclusiv promovarea așa-numitului concept „Russkiy Mir”, au precizat responsabilii Guvernului moldovean. 

Proiectul de lege, aprobat de Cabinetul de miniștri condus de Alexandru Munteanu în cadrul primei ședințe după învestire, urmează să fie transmis Parlamentului spre examinare.

Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind înființarea și funcționarea centrelor culturale a fost semnat la Moscova în data de 30 octombrie 1998, dar a intrat în vigoare în data de 4 iulie 2001.

Acesta prevedea ,,înființarea și funcționarea centrelor culturale ale Republicii Moldova și Federației Ruse pe teritoriile ambelor state, în baza principiului reciprocității. Scopul principal al tratatului este promovarea relațiilor culturale, umanitare, tehnicoștiințifice și informaționale dintre cele două țări. Acesta urmărește să faciliteze schimburile culturale, să sprijine dezvoltarea relațiilor interpersonale și să contribuie la creșterea vizibilității valorilor culturale și științifice ale ambelor părți”.

În luna februarie a acestui an, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au anunțat că Centrul Cultural Rus de la Chișinău va fi închis.

Decizia i-a fost comunicată ambasadorului rus desemnat, Oleg Ozerov, convocat la sediul MAE după ce mai multe drone rusești au căzut pe teritoriul Republicii Moldova.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare