José Manuel Barroso va ţine un discurs public la Chişinău. Ce semnificaţie are vizita preşedintelui CE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. FOTO AFP

Înainte de venirea preşedintelui Comisiei Europene la Chişinău, analiştii se întreabă dacă oficialul va vorbi despre o perspectivă clară de integrare pentru ţara noastră.

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, va sosi la Chişinău în seara zilei de 29 noiembrie. Potrivit şefului Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel, înaltul oficial nu va veni însă singur, ci va fi însoţit de Štefan Füle, comisarul european pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate. Cel mai probabil, José Manuel Barroso va fi cazat la un hotel de lux din centrul Capitalei sau la Reşedinţa de Stat.

Încă în curs de pregătire, programul oficialului de la Bruxelles va fi unul încărcat. Pe 30 noiembrie, José Manuel Barroso va susţine un discurs, care va dura aproximativ o oră. „Precum s-a întâmplat şi în cazul cancelarului german, Angela Merkel, José Manuel Barroso va ţine un discurs la Palatul Republicii sau la Palatul Naţional. Va fi un loc spaţios, unde pot să încapă mulţi oameni", a precizat ambasadorul Dirk Schuebel.

În cadrul vizitei, oficialul european se va întâlni cu preşedintele moldovean Nicolae Timofti, cu premierul Vlad Filat şi cu preşedintele Parlamentului Marian Lupu. Barroso va pleca de la Chişinău în după-amiaza zilei de 30 noiembrie.

Dirk Schuebel susţine că această vizită este una de încurajare pentru ţara noastră. „Este un alt exemplu ce demonstrează cât de apropiate sunt relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Este un semn de solidaritate şi încurajare pentru continuarea reformelor începute deja", a subliniat diplomatul.

„Greul abia începe“

De aceeaşi părere sunt şi analiştii politici. „Este un semnal puternic din partea Comisiei Europene pentru reformele pe care Moldova le face, dar şi pentru perspectivele de integrare. Greul abia începe, reformele serioase abia sunt iniţiate şi cred că în următorii doi-trei ani autorităţile de la Chişinău vor trebui să demonstreze că sunt angajate ireversibil pe calea integrării", spune Victor Chirilă, director al Asociaţiei pentru Politică Externă.

Comentatorul Igor Boţan crede că intriga acestui eveniment este dacă José Manuel Barroso va pomeni în discursurile sale de la Chişinău despre articolul 49 al Tratatului UE, care se referă la obţinerea calităţii de membru al Uniunii. „Preşedintele Comisiei Europene va transmite mesaje pozitive într-o situaţie destul de complicată în care se află Moldova: preţurile cresc, optimismul social e la pământ. Intriga este dacă va repeta ceea ce a spus comisarul Fule în cadrul Forului UE-Moldova de la Berlin, care a menţionat că răspunsul UE la reformele întreprinse de Moldova trebuie să fie unul adecvat, şi anume, acordarea perspectivei de aderare la UE", a reamintit analistul.

Responsabilii de la Ministerul de Interne nu au specificat, deocamdată, câţi poliţişti vor asigura ordinea publică pe parcursul vizitei, dar au dat asigurări că va fi un număr suficient de persoane.

Musafiri de rang înalt, la Chişinău

În ultimii ani, Moldova a fost vizitată de mai mulţi oficiali importanţi, printre care cancelarul german Angela Merkel şi vicepreşedintele american Joe Biden. La Chişinău au fost şi comisari europeni, precum cel pentru Extindere, Štefan Füle, şi cel pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”