Ion Muruianu nu are de ales! A pierdut lupta împotriva CSM, iar acum trebuie să accepte transferul la o instanţă inferioară sau demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anterior, Ion Muruianu a fost preşedinte al CSJ. Foto: Adevărul

După ce luni judecătorii Curţii Supreme de Justiţie au respins cererea prin care magistrata Nina Cernat solicita anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii privind transferul ei la o instanţă inferioară, şi Ion Muruianu, fostul şef al CSJ, pierde lupta împotriva Consiliului.

Foştii săi colegi i-au respins astăzi cererea, exact ca în cazul Ninei Cernat. Astfel, până mâine, Ion Muruianu trebuie să aleagă între transferul la o instanţă inferioară sau demisia onorabilă.

Acum câteva săptămâni, Ion Muruianu a calificat hotărârea CSM drept ilegală. „Este dreptul meu să contest decizia. Ştiu să-mi apăr drepturile. Am demonstrat-o nu o singură dată. Este greu să te răfuieşti cu mine", a spus predecesorul lui Mihai Poalelungi, actualul şef al CSJ.

Valentin Barbă, un alt judecător de la CSJ din cei şapte vizaţi în hotărârea CSM privind transferul la o instanţă inferioară sau demisia onorabilă, a renunţat la fotoliul de magistrat. Asta după ce Valentin Barbă şi-a depus cererea de demisie şi imediat şi-a retras-o. În scut timp el a anunţat membrii CSM că s-a răzgândit şi vrea să plece onorabil din funcţie.

Totodată, membrii Consiliului au respins cererea lui Sergiu Furdui care a solicitat reexaminarea transferului său la o altă instanţă.

Toţi cei şapte magistraţi - Nina Cernat, Ion Muruianu, Sergiu Furdui, Eugenia Fistican, Valentin Barbă, Iulia Cimpoi, Svetlana Caitaz - trebuie să anunţe membrii CSM până pe 20 decembrie dacă au ales transferul sau demisia. Judecătorii care aleg demisia onorabilă nu pot practica avocatura.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent