Ion Dron: Prin numirea lui Dumitru Robu în funcţia de procuror general, unii vor să menţină intact sistemul gândit de Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, avocatul Ion Dron, s-a arătat dezamăgit de numirea în funcţia de procuror general interimar a lui Dumitru Robu şi a declarat că aceasta reprezintă „o păcăleală pentru publicul onest”.

„Este o păcăleală pentru publicul onest până la urmă această numire de procuror general interimar. O păcălitură dospită de unii parlamentari pentru a menţine intact sistemul gândit de Plahotniuc. Sistem de care clanurile astăzi au nevoie ca de aer în lupta lor de uzură”, a scris Ion Dron pe pagina sa de Facebook.

În opinia avocatului, „rezolvările urgente nu aduc cu adevărat soluţii”. 

„Ele nu produc evoluţia sistemului şi nici proceduri mai bune. Nu elimină corupţia şi nici incompetenţa din sistem. Numirile urgente sunt doar supape prin care presiunea publică este eliberată, iar sistemul prost, corupt scapă şi se perpetuează”, afirmă Dron.

Amintim că Dumitru Robu a devenit cunoscut opiniei publice după ce a instrumentat dosarul penal deschis pe numele ex-primarului de Chişinău Dorin Chirtoacă, în cazul parcărilor cu plată din Capitală.

Odată cu vestea privind desemnarea lui Dumitru Robu la funcţia de procuror general interimar, Dorin Chirtoacă a declarat, într-un live pe Facebook, că „Dumitru Robu este cel care mi-a falsificat dosarul la comanda lui Plahotniuc, împreună cu Morari şi ceilalţi”.

Liderul Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, susţine că prin desemnarea lui Ruslan Flocea la funcţia de şef al Centrului Naţional Anticorupţie şi cea a lui Dumitru Robu la funcţia de procuror general interimar, Igor Dodon încearcă să preia instituţiile statului după modelul lui Vlad Plahotniuc.

Reamintim că interimatul funcţiei de general interimar al Republicii Moldova a fost deţinut de Igor Popa, care, potrivit legii anterioare, a preluat funcţia din postura de procuror adjunct al Procuraturii, după ce procurorul Eduard Harunjen şi-a dat demisia. Fiind nemulţumiţi de activitatea lui Igor Popa, dar şi de lipsa de instrumente care ar instala în funcţie un alt procuror general interimar, Blocul ACUM şi PSRM au decis să modifice legislaţia, în aşa mod ca procurorul general interimar să poată fi numit de preşedintele ţării la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). După ce CSP, din lipsă de cvorum, a eşuat în a propune şefului statului un procuror la funcţia vacantă, preşedintele ţării s-a adresat, potirvit noii legi, către Parlament ca în regim de urgenţă deputaţii să desemneze un procuror general interimar, iar preşedintele ţării să-l numească în funcţie.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile