Ion Chicu acuză România că ar fi sprijinit-o pe Maia Sandu la prezidenţiale: „Este o imixtiune în treburile interne ale R. Moldova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul demisionar al Republicii Moldova, Ion Chicu, susţine că Bucureştiul a sprijinit-o deschis pe Maia Sandu la prezidenţialele din 15 noiembrie. Potrivit lui, acest fapt poate fi calificat ca fiind imixtiune în treburile interne ale ţării.

Ion Chicu e de părare că din cauza preferinţelor politice ale conducerii României faţă de Maia Sandu, autorităţile de rang înalt de la Bucureşti au refuzat să aibă întrevederi cu el. 

Ex-premierul a afirmat că, din păcate, „politica a fost în capul mesei” în Guvernul Orban şi de aceea conducerea României a refuzat să aibă întrevederi cu prim-ministrul R. Moldova.

„Nu am avut întrevederi cu partea română decât vizita ministrului Aurescu la Chişinău. Nu au avut loc aceste întrevederi, în primul rând, din cauza poziţiei Guvernului României şi a autorităţilor române care au fost clar angajate politic, dar dialogul a fost păstrat, nu au fost probleme în această perioadă. Au fost foarte părtinitori în campanie electorală. Era evident pe cine susţin, cum susţin. Asta într-adevăr este o imixtiune în treburile interne ale R. Moldova”, a declarat Ion Chicu la o ediţie specială de la TVR Moldova.

Referitor la vizita la Chişinău a preşedintelui român, Klaus Iohannis, ex-premierul a spus că a fost o vizită fără conţinut şi mai mult politică.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată