INTERVIU Stefano Manservisi: „Reforma justiţiei şi combaterea corupţiei sunt punctele slabe ale Republicii Moldova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul misiunii de evaluare, Stefano Manservisi a vizitat Chişinăul şi Tiraspolul FOTO: Tudor Iovu

Venit la Chişinău ca să evalueze implementarea Planului de Acţiuni pentru abolirea regimului de vize cu Uniunea Europeană, Stefano Manservisi, directorul general al Directoratului pentru Afaceri Interne din cadrul Comisiei Europene, ne-a vorbit despre progresele şi restanţele Republicii Moldova.

„Adevărul“: Cum apreciaţi parcursul Republicii Moldova în implementarea Planului de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană?

Stefano Manservisi: Republica Moldova este, în acest sens, o istorie de succes pentru că într-un timp relativ scurt aţi reuşit să treceţi prin două faze de implementare a Planului de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize cu UE. De asemenea, trebuie să spun că, în tot acest timp, Moldova a dat dovadă de determinare şi de seriozitate. Uneori aţi fost afectaţi de turbulenţe în ceea ce priveşte stabilitatea politică, dar astfel de lucruri se întâmplă în multe ţări.

Şi unde suntem acum?

Chiar astăzi am parcurs agenda de implementare a Planul de Acţiuni şi am constatat că Moldova îşi onorează obligaţiunile, în special la blocul întâi (n.r. securitatea documentelor), doi (migraţie ilegală) şi patru (drepturile şi libertăţile fundamentale).

Avem însă şi restanţe. Care sunt acestea şi ce trebuie să facem pentru a convinge Comisia Europeană că merităm să călătorim fără vize în UE?

Este vorba de unele aspecte incluse în blocul trei al Planului de Acţiuni (n.r. ordinea publică şi securitate): independenţa şi dotarea sistemului judiciar şi un sistem anticorupţie puternic. Sunt cele două puncte slabe ale Moldovei, dar acestea pot fi explicate, pot exista şi în ţările din UE. Astăzi am luat act de angajamentul Moldovei de a adopta, către finele acestui an, mai multe legi importante, printre care putem menţiona legea ce ar asigura independenţa judecătorilor şi procurorilor. Acestea fac parte din agenda reformelor statului, dar vrem să vedem şi nişte rezultate concrete. De exemplu, dacă este vorba de corupţie, trebuie să vedem cazuri într-adevăr investigate şi condamnări la toate nivelurile. Pentru ca instituţiile din acest domeniu să-şi poată face lucrul, trebuie să fie şi dotate corespunzător. La fel, este important ca Moldova să continue să investească în securizarea documentelor.

Cât de importantă este îndeplinirea cerinţelor celei de-a doua faze?

În procesul de implementare a celei de-a doua faze a Planului de Acţiuni trebuie să ne asigurăm că avem dovezile şi elementele necesare pentru a arăta că sistemul legal şi cel instituţional funcţionează corespunzător. Este important să stabilim durabilitatea şi credibilitatea reformelor, care depind de consolidarea instituţiilor de bază. Aveţi deja rezultate, trebuie doar să evaluăm dacă acest curs este suficient ca să spunem că sunteţi pregătiţi pentru un regim fără vize cu UE.

Raportul misiunii pe care o conduceţi va fi ultimul? Putem spera că la Summitul de la Vilnius, Comisia Europeană va propune abolirea vizelor pentru Moldova?

La începutul lunii noiembrie, Comisia Europeană va publica al cincilea raport privind situaţia din Moldova, care ar putea fi ultimul. Tot atunci, vom spune dacă suntem convinşi că cerinţele au fost îndeplinite. La Vilnius, am putea să anunţăm că Moldova poate fi exclusă din lista ţărilor care au nevoie de vize, ca ulterior să facem această propunere Parlamentului European şi Consiliului European. Ambele ar urma s-o voteze în majoritate.

Autorităţile de la Chişinău vor deschide şase oficii pe Nistru. Este o măsură suficientă pentru a controla fluxul migraţional sau ar putea să urmeze şi alte acţiuni?

Din câte am înţeles, aceste măsuri sunt suficiente, dar urmează să vizitez unul dintre aceste oficii. Comisia Europeană nu a impus niciodată crearea unor frontiere administrative interne, ca parte a Planului de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize pentru Moldova. Salutăm legea adoptată de Parlament, care va oferi mai multă securitate şi libertate de circulaţie pentru toată lumea, ceea ce vrem să obţinem şi noi. ;

TREI ANI DE DIALOG

Republica Moldova a iniţiat dialogul pentru liberalizarea regimului de vize cu UE în iunie 2010. Planul de Acţiuni a fost aprobat în ianuarie 2011. Acum un an, s-a încheiat prima fază, cea de ajustare a legislaţiei, şi am trecut la etapa a doua, de implementare.
 

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte