Guvernul va aloca 16 milioane de lei agricultorilor păgubiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va aloca 16 milioane de lei din fondul său de rezervă pentru diminuarea  consecinţelor calamităţilor naturale din anul 2013. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare.

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a spus că în lunile mai, iunie şi iulie au fost înregistrate 38 de zile cu ploi torenţiale şi grindină, care au cauzat pagube materiale culturilor agricole în 6 oraşe şi 187 de sate din 28 de raioane . În total au avut de suferit 70 de mii de hectare de culturi agricole, iar prejudiciul se estimează la 540 de milioane  de lei, conform datelor prezentate de către direcţiile agricole raionale, transmite IPN.

Potrivit regulamentului aprobat de Guvern, mijloacele financiare vor fi direcţionate pentru compensarea parţială a pagubelor întreprinderilor agricole, gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi persoanelor fizice ale căror terenuri au fost afectate în proporţie de 60%.

Mărimea compensaţiei va atinge 400 de lei pentru un hectar de culturi de câmp şi de 1230 de lei pentru un hectare de legume sau culturi perene. Listele beneficiarilor vor fi perfectate până la 1 septembrie, de către comisiile formate din reprezentanţii MAIA, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, asociaţiilor de producători.

Ajutoarele vor fi repartizate prin intermediul Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură la contul bancar al beneficiarilor, iar în lipsa acestuia – prin Poşta Moldovei, la  domiciliul producătorilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile