Guvernul a decis să nu mai transmită şedinţele în regim on-line

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şedinţele săptămânale ale Cabinetului de Miniştri se vor desfăşura în regim închis. Un aviz la proiectul de lege privind Guvernul a fost aprobat astăzi.

Potrivit ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, iniţiativa va eficientiza activitatea decizională. “Asta nu înseamnă că şedinţele nu vor mai fi publice, pentru că societatea civilă va fi în continuare prezentă. Miniştrii trebuie să se concentreze pe decizii, nu să arate bine în faţa camerelor. Astfel, vom asigura dezbateri şi decizii corecte”, a comentat Efrim.

Potrivit proiectului, caracterul public al şedinţelor va fi asigurat prin plasarea pe pagina web a Guvernului a proiectelor ce vor fi examinate şi a procesele verbale de la şedinţe. De asemenea, presa va putea lua doar filmări protocolare şi va recepţiona comunicate de presă. Comunicarea cu presa va fi asigurată direct de miniştri, prin declaraţii de presă, cât şi d epurtătorii de cuvânt ai acestora.

Iniţiativa vine din partea unui grup de deputaţi democraţi şi liberal-democraţi şi urmează a fi aprobată de către Parlament.

Deputatul PLDM, Valeriu Streleţ, a precizat că în mai multe state din Europa, şedinţele guvernului sunt închise, iar procesele verbale se desecretizează după o anumită perioadă de timp.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”