Grupul Petrenco, în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ggrigore Petrenco şi cei 6 membri vor fi cercetaţi la domiciliu. FOTO: Arhiva Adevărul

Cei 7 membri ai grupului Grigore Petrenco, reţinuţi după protestul din 6 septembrie 2015, din faţa Procuraturii Generale, vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Astăzi, 22 februarie, Judecătoria sectorului Râşcani a admis demersul deputaţilor Partidului Socialiştilor şi a decis modificarea măsurii de reprimare din arest preventiv în arest la domiciliu. Liderul PSRM, Igor Dodon, a scris pe o reţea de socializare că activiştii au fost eliberaţi sub garanţia deputaţilor socialişti, transmite IPN.

„Astăzi, 22 februarie, deţinuţii politici Grigore Petrenco, Pavel Grigorciuc, Mihail Amerberg, Alexandru Roşco, Andrei Druzi, Vladimir Jurat şi Oleg Buznea au fost eliberaţi din izolator şi plasaţi în arest la domiciliu sub garanţia deputaţilor în Parlament ai PSRM. Nu este încă o victorie deplină”, susţine Igor Dodon.

Politicianul a mai menţionat că formal, aceştia rămân în arest. Potrivit lui, arestul este  ilegal, pe motiv că activiştii au fost reţinuţi pentru o acţiune de protest paşnică. Igor Dodon mai spune că „lupta” continuă şi că PSRM va insista pe eliberare deplină a grupului Petrenco şi încetarea urmării penale.

Membrii Grupului Petrenco au fost reţinuţi pe 6 septembrie 2015 ca urmare a unui protest cu altercaţii, organizat în faţa clădirii Procuraturii Generale. Manifestanţii cereau tragerea la răspundere a politicianului Vlad Plahotniuc „pentru fărădelegile comise”. Atunci, potrivit poliţiei, protestatarii au încercat să intre cu forţa în sediul instituţiei, însă au fost împiedicaţi de forţele de ordine. În rucsacurile celor reţinuţi au fost depistate lanţuri metalice şi lacăte.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”